Castrarea câinilor – dezbătută cu nervi

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
28Comentarii
Funcţionarii primăriei au încercat să facă faţă orădenilor nemulţumiţi
Funcţionarii primăriei au încercat să facă faţă orădenilor nemulţumiţi
În lipsa conducerii, funcţionarii Primăriei au trebuit să suporte reproşurile, pe alocuri violente, ale cetăţenilor.

Dezbatere publică cu nervi, joi după-amiază, la Primărie. Subiectul: regulamentul care îşi propune controlul reproducerii câinilor, ce prevede sterilizarea tuturor patrupedelor din Oradea, inclusiv a celor cu stăpân! Orădenii ce nu vor să-şi lase animalele de companie la cuţit vor trebui să achite o taxă anuală de 100 de lei. De asemenea, câinii cu pedigree certificat sau câinii pentru care stăpânii vor prezenta certificat medical vor fi exceptaţi de la castrare, se arată în regulamentul dorit de conducerea Primăriei.

Primarul şi viceprimarii au lipsit de la dezbatere. Astfel, funcţionarii Primăriei au trebuit să ţină piept reproşurilor de tot soiul venite din partea posesorilor de câini. Directorul tehnic adjunct, Emil Benţan, funcţionarii Mircea Stejeran şi Mihai Oaie, dar şi directorul adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare, Octavian Floruţa, au fost cei ce au trebuit să asculte ce are de spus poporul, în privinţa controversatei iniţiative a municipalităţii. Şi nu au fost puţine de spus, chiar dacă pe alocuri s-a tonul a fost unul surescitat. Mai mulţi vorbitori din public şi-au exprimat nemulţumirea că Primăria nu ţine cont de părerea lor, a celor afectaţi. Numele primarului Bolojan a fost invocat de mai multe ori, fiind văzut ca omul ce a pus gând rău câinilor.

Unii dintre orădenii prezenţi joi la Primărie, pentru dezbaterea regulamentului ce-şi propune să sterilizeze toţi câinii din Oradea, nu au putut înţelege nicicum de ce municipalitatea a făcut din acest scop o prioritate. Au fost câteva zeci de persoane venite să ia la rost Primăria. În faţa lor, funcţionarii au încercat o ripostă, însă atitudinea combativă a fost abandonată, o dată ce edilii au observat că nu aduce nimic bun.

Amendamente concrete

Carol Lazăr, de la SOS Dogs şi Mircea Budău, fost şef al Direcţiei Sanitar Veterinare, posesor de câini, au fost cei care au formulat cel mai lucid amendamentele la regulamentul propus de Primărie. Poziţiile exprimate de cei doi au fost împărtăşite de cei prezenţi, prin aplauze. Atât Lazăr, cât şi Budău – venit ca simplu cetăţean – au propus, de fapt, acelaşi lucru: ca sterilizarea să se facă pe banii Primăriei, măcar pentru o perioadă de 18 luni, iar posesorii de câini să fie lăsaţi să îşi aleagă singuri medicul veterinar care să le castreze patrupedul. Carol Lazăr le-a pus în vedere reprezentanţilor Primăriei că în loc să încurajeze adopţia câinilor, dimpotrivă, încurajează abandonul patrupedelor de către stăpâni, prin regulamentul propus. Aceasta deoarece, prin aplicarea taxei, unii stăpâni, posesori ai mai multor câini, ar fi tentaţi să renunţe la aceste animale.

În regulamentul propus la această oră de Primărie, se propune ca doar 50% din sumă să fie suportată de municipalitate – 100 lei noi – şi doar cu condiţia ca sterilizarea să fie operată de unul dintre cei doi medici veterinari ce au contract de concesiune cu Direcţia Sanitar Veterinară!

Un prim semn de flexibilitate din partea Primăriei l-a dat funcţionarul Mircea Stejeran, care a anunţat că probabil şi alţi medici vor putea steriliza, fără ca Primăria să-şi retragă subvenţia.

Altfel, dezbaterea a fost dominată de un potop de reproşuri la adresa acţiunilor municipalităţii. În afară de funcţionarii Primăriei, la prima parte a dezbaterii a participat şi consilierul local Daniel Vulcu (PNL). Acesta nu a intervenit, însă.

Reproşuri

Primarul Bolojan a fost identificat de mai mulţi vorbitori ca cel care a pus gând rău câinilor. Ca atare, funcţionarii nu au decât să pună în aplicare gândirea şefului, cred unii dintre cetăţenii ce s-au exprimat ieri în Sala Traian Moşoiu a Primăriei. Alte păcate identificate administraţiei Bolojan, cu această ocazie, prin diversele sale instituţii, inclusiv Poliţia Locală: faptul că aleargă după bani la buget, fără să se gândească la oameni, faptul că îi ignoră pe cerşetori şi răufăcători, pentru a-i hăitui, în schimb, pe posesorii de animale, că ar obstrucţiona circulaţia câinilor în municipiu, fără să ofere spaţii pentru agrementul patrupedelor, dar şi că organizează dezbateri doar cu titlu formal, fără să ţină cont, de fapt, de amendamentele propuse de cetăţeni.

Nu au lipsit nici criticile privitoare la felul în care este administrat „Grivei” – adăpostul pentru câini comunitari. Medicul veterinar de acolo e văzut ca un măcelar, căruia nu-i reuşesc trei sferturi din operaţii şi nu ştie să acorde tratamentele medicale potrivite câinilor. „Nu ne daţi nimic, numai luaţi de la noi!”, a fost concluzia unei participante supărate.

Soluţie umană, aplicare forţată



28Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor