Căsuţă ecologică în localitatea Damiş

Căsuţă ecologică în localitatea Damiş
BIHOR – Fundaţia Ecotop lucrează în prezent la un centru de resurse pentru educaţie de mediu, în localitatea Damiş (comuna Bratca). „Am reuşit să achiziţionăm, în cursul anului trecut, o căsuţă la Damiş, pe care acum o renovăm. Urmează să fie dotată.

Noi avem contacte cu diferiţi profesori din mai multe şcoli orădene şi îi vom invita aici, împreună cu elevii lor. Dorim să îi implicăm şi pe cei din satele comunei Bratca”, a declarat Eleonora Mircescu, vicepreşedintele fundaţiei. Membrii Ecotop şi-au propus, de asemenea, ca pe viitor să transforme zona într-o arie protejată. „Le vom oferi sătenilor exemple, îi vom învăţa să filtreze apa în mod natural şi să trăiască ecologic.

Deşeurile sunt simplu de reintegrat în natură, trebuie doar voinţă”, explică Eleonora Mircescu. Reprezentanţii fundaţiei şi-au propus să pună pe picioare un centru modern, care să funcţioneze cât mai ecologic. Casa de la Damiş va sta la dispoziţia elevilor care vor să patricipe la excursii educaţionale.

Peşteră proprie

Tot un proiect de viitor este şi întreţinerea peşterii Gălăşeni, pe care fundaţia a primit-o în custodie pentru cinci ani, încă de anul trecut. „Până acum am făcut delimitarea la suprafaţă a peşterii. Din păcate, am constatat că e plină de mizerie, deoarece localnicii nu au unde depozita gunoaiele şi le aruncă acolo.

Aşa că am luat legătura cu Primăria din Măgeşti, cu diferiţi voluntari şi speologi, pentru a le transporta la depozitul de gunoaie. Urmează să închidem peştera, iar pe viitor ea va fi inclusă în circuitul ecoturistic şi va putea fi vizitată doar cu ghizi”, susţine reprezentanta Ecotop Oradea.

Monica Mateiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !