Cât de mulţumiţi sunt angajaţii de actualul job

De Dan Birta
2Comentarii
Cât de mulţumiţi sunt angajaţii de actualul job
Unul din cinci români se gândeşte să-şi schimbe cariera, iar unul din zece vrea să plece afară.

Un sondaj realizat de către BestJobs în perioada 23 decembrie 2018 – 9 ianuarie 2019 scoate în evidenţă nemulţumirile angajaţilor români faţă de actualul loc de muncă. Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.411 utilizatori de internet, reprezentativ la nivel urban, și pe un eșantion de 382 companii mici, medii și mari din România.

Potrivit sondajului, doi din cinci angajați români se declară nemulțumiți de situația lor profesională actuală și iau în calcul o schimbare de job anul acesta, iar unul din cinci se gândește chiar la o schimbare de carieră, considerând că lucrează în domeniul nepotrivit pentru el. Pe de altă parte, unul din zece angajaţi se gândeşte să își caute de lucru în afara țării.
Principalul motiv pentru care pentru care românii și-ar schimba jobul sau chiar cariera rămâne salariul. Peste 50% dintre cei intervievaţi iau în calcul să facă un astfel de pas în 2019 din cauza salariului. Alţi 39% ar face acest lucru din cauza lipsei oportunităților suficiente pentru dezvoltare profesională. 28,5% simt nevoia să schimbe echipa sau angajatorul, iar 18% dintre cei care se gândesc să-și schimbe jobul nu se simt motivați în poziția actuală, 14% își doresc mai mult timp liber, iar pentru 10,7% dintre respondenți este dificil să avanseze în cadrul companiei.

Pe de altă parte, circa 27% susțin că nu le place ceea ce fac sau consideră că domeniul în care lucrează nu se potrivește cu aptitudinile lor profesionale, majoritatea fiind din rândul angajaților care se gândesc la o reconversie profesională.

Oportunităţi şi beneficii

Când este vorba despre alegerea unui nou loc de muncă, principalele criterii sunt, la egalitate, pentru 86% dintre respondenţi, salariul și beneficiile extra-salariale împreună cu programul de lucru. Pentru 39,3% dintre respondenţi primează domeniul de activitate al companiei, iar pentru 32%, proximitatea locului de muncă față de casă. Pentru 14,3% dintre angajaţi este importantă poziția în piață și reputația angajatorului (14,3%).

„Interesant este că, în premieră, programul de lucru contează la fel de mult ca pachetul salarial la evaluarea unei oferte de job. Cu alte cuvinte, oamenii pun tot mai mult preț pe echilibrul dintre viața la job și timpul personal, pe care nu mai sunt dispuși să-l sacrifice atât de ușor în folosul companiei. În plus, generația tânără este mult mai flexibilă și dispusă la schimbări radicale în carieră, pe care le vede ca pe o provocare, dar și ca pe un mod de a-și descoperi talentele. De aceea vedem un procent atât de mare de salariați care vor să își schimbe jobul sau, mai mult, să ia decizia radicală de a-și schimba complet domeniul de activitate”, a declarat Călin Fusu, CEO al companiei de recrutare BestJobs.

În ceea ce priveşte beneficiile noului loc de muncă, 68% dintre respondenţi preferă flexibilitatea când vine vorba despre programul de lucru, dar posibilitatea de a evolua profesional în cadrul companiei. Alţi 52% dintre cei chestionaţi apreciază posibilitatea de a lucra de acasă, iar 44%, acordarea mai multor zile de concediu. Aproximativ 50% dintre respondenți și-ar dori de la viitorul angajator abonamente la clinici medicale private și programe de dezvoltare.

Reacţia firmelor

Creşterea salariului minim pe economie, de la 1 ianuarie 2019, i-a afectat pe angajatori. Potrivit sondajului, peste 50% dintre aceştia au răspuns că vor reduce cheltuielile cu personalul. 25% iau în considerare reduceri de personal, fie prin comasarea anumitor funcții sau responsabilități, fie prin restructurarea anumitor poziții sau prin automatizarea de procese care ar elimina resursa umană aferentă. În acelaşi timp, 14% analizează restrângerea pachetelor de beneficii extra-salariale. Pentru 12% dintre companii, majorarea salariului minim va determina cel mai probabil înghețarea altor creșteri salariale planificate la nivel de companie pentru acest an. Restul de 49% nu prevăd vreun impact pe care salariații să îl resimtă.

Pe de altă parte, 44% dintre angajatori estimează că vor deschide până în zece poziții noi în primul semestru din 2019, iar 37,2%, între 10 și 50 de poziții, existând totodată și cazuri unde vor fi deschise peste 100 de poziții.

În ceea ce priveşte salariile oferite, 46,5% dintre angajatori vor oferi salarii similare celor din 2018, 25% vor oferii salarii mai mari cu circa 5%, iar 16,3% dintre angajatori vor crește ofertele salariale cu 6-9%.

În privința beneficiilor extra-salariale noi pe care le vor oferi salariaților în acest an, companiile au precizat că acestea vor fi: petreceri pentru angajați (11,7%), teambuilding-uri (10,7%), prime pentru ocaziile speciale (10,2%), bonuri de masă (10,2%), abonamente la clinici medicale private (8,8%), cursuri și training-uri de dezvoltare personală (8,3%).



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor