Cătălin Moroşanu l-a învins pe cel mai înalt luptător din lume. Ce mesaj îi transmite lui Badr Hari

2Comentarii
Cătălin Moroşanu l-a învins pe cel mai înalt luptător din lume. Ce mesaj îi transmite lui Badr Hari
© Foto: Superkombat
Cătălin Moroşanu a reuşit a 40-a victorie din carieră după ce l-a învins pe Colin George, cel mai înalt luptător din lume, în confruntarea cap de afiş a galei Superkombat World Grand Prix III, eveniment care a umplut până la refuz Sala Sporturilor din Constanţa.

La primul lui meci în România, după o pauză de 10 luni, ieşeanul a forţat victoria împotriva colosului de 2,07 metri încă din prima rundă, atunci când olandezul care se pregăteşte alături de Badr Hari, a fost numărat de două ori. În cele din urmă, Moroşanu s-a impus la puncte la capătul unei confruntări care i-a prins în picioare pe cei peste 2.000 de spectatori.

„Cu siguranţă Badr Hari a văzut meciul, ştie ce îl aşteaptă! Antrenorul lui (Mike Passenier) şi-a făcut temele, dar nu-mi va sta în cale, e visul meu. Îl voi face KO pe Hari!”, a spus Moroşanu, care ar urma să-l întâlnească pe marocan la Dubai pe 27 noiembrie.

Foto: Superkombat Foto: Superkombat ©

În co-main-event, campionul mondial Andrei Stoica, susţinut din colţul ringului de starul de la Hollywood, Costas Mandylor, a reuşit să îşi treacă în cont al cincilea succes consecutiv după ce l-a învins la puncte pe francezul Abderahmane Coulibaly, iar pe 1 august îşi va pune centura Superkombat în joc tot la Constanţa.

„Recordul de audienţă pe care l-am înregistrat pe partea de televiziune ne obligă ca la următorul eveniment să creştem. Vom reveni pe 1 august la Constanţa cu al patrulea Grand Prix al anului, care va fi probabil şi ultimul organizat în România în 2015. Pe lângă Andrei Stoica, pot să anunţ oficial şi faptul că îl vom revedea în ring şi pe Raul Cătinaş după o pauză de un an şi jumătate”, a declarat preşedintele Superkombat, Eduard Irimia.

O parte din încasările galei de la Constanţa vor merge către un centru de recuperare pentru copiii bolnavi din oraş, ca o continuare a campaniei umanitare Fight for Life, lansată odată cu gala Superkombat WGP Bucureşti.

Rezultate Superkombat World Grand Prix III Constanţa:

Superkombat New Heroes

1. Super-Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)

Eduard Chelaru l-a învins la decizie pe Andrei Leuştean

2. Super-Fight – Categoria semigrea (-81 kg)

Mirel Iacob l-a învins la decizie pe Ionut Şandur

3. Super-Fight – Categoria semigrea (-81 kg)

Alin Maurer l-a învins la decizie pe Adrian Roşca

4. Super-Fight – Categoria mijlocie (-71 kg)

Mădălin Crăciunică l-a învins la decizie pe Adrian Asoltanii

5. Super-Fight – Categoria super mijlocie (-77 kg)

Alex Filip l-a învins după extra-round pe Alex Irimia

 

SUPERKOMBAT WORLD GRAND PRIX III

1. Super-Fight – Categoria semigrea plus (-86 kg)

Alexandru Nedelcu (România) l-a învins la decizie pe Onur Sahin (Turcia)

2. Super-Fight – Categoria cruiser (-92 kg)

Dorin Robert (România) l-a învins prin KO în prima repriză pe Laszlo Nemeş (România)

3. Super-Fight – Categoria super cruiser (-95 kg)

Gokhan Gedik (Turcia) l-a învins prin KO în repriza a doua pe Cristian Ristea (România)

4. Super-Fight – Categoria cruiser (-92 kg)

Fabio Kwasi (Surinam) l-a învins la decizie pe Sebastian Ciobanu (România)

5. Super-Fight – Categoria super cruiser (-95 kg)

Andrei Stoica (România) l-a învins la decizie pe Abdarhmane Coulibaly (Franţa)

6. Super-Fight – Categoria grea (+96 kg)

Cătălin Moroşanu (România) l-a învins la decizie pe Colin George (Olanda).



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor