Cateii si pisicile din Timisoara vor fi inregistrati electronic la primarie

De B.A.M.
Primăria Timişoara a realizat un registru electronic de evidenţă a animalelor de companie
Primăria Timişoara a realizat un registru electronic de evidenţă a animalelor de companie
Primăria Timişoara a realizat un registru electronic de evidenţă a animalelor de companie, unde se doreşte înregistrarea tuturor câinilor şi pisicilor din municipiu. Baza de date va fi folosită pentru o mai bună gestionare a populaţiei canine şi feline din oraş.

Registrul de evidenţă a animalelor de companie era până acum ţinut atât pe suport de hârtie, cât şi electronic. Acum, Primăria Timişoara a realizat un registru electronic pe site-ul Direcţiei de Mediu – www.dmmt.ro. În acest registru vor putea fi trecuţi toţi câinii şi toate pisicile aflate în evidenţa medicilor veterinari din Timişoara, precum şi a asociaţiilor de protecţie a animalelor.

„Invităm pe această cale medicii veterinari din cadrul cabinetelor şi clinicilor veterinare, reprezentanţi ai asociaţiilor de protecţie a animalelor şi instituţiilor publice  în domeniul sanitar – veterinar să participe alături de Primăria Municipiului Timişoara în demersul înregistrării tuturor  animalelor de companie din Timişoara. Platforma va asigura protecţia câmpurilor conţinând datele cu caracter personal ale proprietarilor”, spun reprezentanţii Primăriei Timişoara

Utilizarea platformei on-line pentru Registrul animalelor de companie din Municipiul Timişoara este posibilă numai pe baza unei înregistrări în sistem. Atribuirea  contului de utilizator şi a parolei de acces se poate realiza prin Direcţia de Mediu, la tel/fax: 0256-408451, în baza unei solicitări scrise şi cu indicarea persoanei responsabile din fiecare entitate juridică participantă.

Reprezentanţii Primăriei Timişoara îi roagă pe timişoreni să îşi înregistreze animalele de companie la medicii veterinari, aceasta constituind şi o obligaţie, potrivit unei hotărâri de consiliu local.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !