Căţeluş aruncat de la etajul trei

Reactualizat la:
9Comentarii
Căţeluş aruncat de la etajul trei
Senatorii au votat, ieri, înăsprirea legii pentru cei care maltratează ori nu respectă drepturile animalelor. Astfel agresorii animalelor ar putea sta după gratii şi un an sau pot fi amendaţi.

Noile reglementări vin la o zi după ce la Buzău o femeie a aruncat de la etajul trei un căţeluş maidanez, pentru că acesta făcuse pipi pe uşa unui vecin.


Femeia îşi recunoaşte parţial fapta şi spune că a scăpat animalul din mână. Incidentul s-a produs luni, într-un bloc din cartierul buzoian Dorobanţi.

Mai mulţi vecini de la parter au ieşit la uşă, alertaţi de bubuitura produsă la impactul animalului cu cimentul.

“Am văzut căţeluşul trântit, lângă scară, şi mi s-a făcut rău, de mila lui! S-a ridicat singur, micuţul, şi a ieşit metecăind. Am crezut că a căzut de la vreun etaj mai mic şi mai târziu mi-a spus o vecină că l-a aruncat doamna Nicolescu de la etajul 3”, ne-a declarat una dintre locatarele de la parterul blocului în care s-a petrecut incidentul.

Femeia acuzată că a aruncat căţelul e preşedintele asociaţiei de proprietari din zonă. Ea spune că a scăpat animalul din greşeală.

“O vecină mi s-a plâns că a făcut pipi pe preşul din faţa uşii ei, am luat o cârpă din casă şi am băgat căţelul în ea, ca să nu iau pureci de la el, şi am vrut să îl dau afară. Între etajele doi şi trei mi-a alunecat din mână şi a căzut printre scări. Asta e, dacă o fi să plătesc amendă, o plătesc. Nu am vrut să îl arunc”, a declarat femeia.

Ultima oră

Căţeluşul a fost luat din tomberonul de gunoi, unde fusese dus, după ce vecinii au crezut că a murit, şi salvat de medicii veterinari.



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor