Cauzele accidentului mortal de pe DN 76

De Costel Demian
Reactualizat la:
4Comentarii
Cauzele accidentului mortal de pe DN 76
Un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața în urma unui accident produs între un autoturism și un microbuz cu 16 persoane, dintre care 14 copii.

Potrivit comisarului IPJ Bihor, Alina Dinu, accidentul a avut loc vineri dimineața, la ora 07:00, pe DN 76, între localitățile Drăgești și Hidișelul de Sus. „Un tânăr de 18 ani, din comuna Ceica, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Beiuș – Oradea, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum și, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune frontală cu un microbuz, condus din sens opus de un bărbat de 49 de ani, din comuna Dobrești, județul Bihor”, precizează Alina Dinu.

În urma impactului dintre cele două autovehicule a rezultat decesul șoferului autoturismului VW Golf, un tânăr de 18 ani. Șoferul microbuzului și 8 copii cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, toți din localitatea bihoreană Dicănești, au suferit leziuni ușoare și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Pasarela pietonală accesibilă și bicicliștilor ar urma să fie construită pe fonduri europene alocate pentru creșterea mobilității urbane. Consiliul local a aprobat joi, costurile estimate ale amenajării podului pietonal care va lega zonele de recreere aquapark - Ciuperca – Parcul Brătianu cu Ceta...

Recomandările polițiștilor pentru circulația auto în condiții meteo nefavorabile

Poliţia Rutieră le reaminteşte conducătorilor auto ca în condiţiile unui carosabil umed să adopte o manieră calmă de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului. De asemenea, este absolut necesar să ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum şi să efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare.

În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie sau a fulgilor de zăpadă, folosirea luminilor de către ceilalţi şoferi reduce riscul producerii unor accidente cauzate de neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege. Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi lunetei maşinii, care trebuie să funcţioneze impecabil.

Un alt fenomen cu care şoferii se pot confrunta în aceste zile este ceaţa. Amintim faptul că toţi conducătorii auto sunt obligaţi prin lege ca în asemenea condiţii să utilizeze luminile de întâlnire şi de ceaţă (dacă prin construcţie autovehiculul este prevăzut şi cu proiectoare de ceaţă).

Reamintim obligaţia conducătorilor de vehicule să circule cu o viteză care să nu depăşească 30 de km/h în localităţi sau 50 de km/h în afara localităţilor, când ceaţa reduce vizibilitatea sub 100 de metri. Această viteză permite oprirea în condiţii de siguranţă, atunci când apare o situaţie de pericol. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, se impune şi mărirea distanţei în mers între vehicule



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor