„Cavaleria grea”, la accident minor

8Comentarii
„Cavaleria grea”, la accident minor
Situaţiile de urgenţă îi panichează pe unii, care alarmează exagerat serviciile de ajutor, prin 112.

Şase autospeciale de Ambulanta şi SMURD s-au deplasat la un accident produs pe b-dul Dacia, luni la orei 16:40. „S-a prăbuşit un avion pe bulevard?”, a întrebat uşor ironic unul din orădenii atraşi la faţa locului de mulţimea de sirene. Din câte ne-au mărturisit medicii în urgenţă, apelul telefonic prin 112 semnala două coliziuni soldate cu patru răniţi. Un posibil motiv al neînţelegerii ar fi că unul dintre apeluri a venit de la cetăţenii străini din dubiţa Ford implicată în coliziune.

De vină a fost însă un şofer aleşdean C.C. (38 ani) care nu a păstrat o distanţă suficientă în mers faţă de Fordul Transit care circula în faţa sa, şi care a oprit brusc la semaforul din faţa Şcolii „Dacia”. „Astfel, autoturismul bihoreanului a lovit din spate autoutilitara înmatriculată în Olanda, şi condusă regulamentar de cetăţeanul olandez B.S.I. (26 ani). În urma accidentului rutier, olandezii H.H.J. (22 ani) şi H.G.S. (24 ani), pasageri în autoutilitară, au suferit diverse leziuni”, transmite purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, inspector principal Alina Dinu.

La rândul său, medicul Hadrian Borcea a liniştit însoţitorii accidentaţilor, explicându-le că durerile de la nivelul cefei se datorează contracţiilor musculare din momentul impactului, şi nu unor leziuni ale coloanei.

Alt „112” exagerat

Mai notăm că recent, un apel prin 112 a alertat pompierii şi echipajele de medici în urgenţă reclamând un incendiu la Centrul de Plasament de pe strada Traian Lalescu nr. 2 „cu victime copii, blocaţi în imobil”. Însă focul a fost stins înainte de a ajunge pompierii iar presupusele victime blocate au fost, de fapt, doi copii care s-au intoxicat foarte uşor cu fum.

C.H.



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor