Caz medical extrem de rar

Caz medical extrem de rar
Trei femei au murit după ce au primit organe de la o persoană bolnavă de cancer.


Cancerul nu este considerat o boală contagioasă, dar trei oameni au murit după ce au primit organe de la o persoană care a suferit de această afecţiune, potrivit Newsweek.

Cazul a fost prezentat în American Journal of Transplantation. Trei femei au murit de cancer la sân după ce au trecut prin procedura de transplant. Un alt pacient, un bărbat în vârstă de 39 de ani, a dezvoltat de asemenea cancer, dar a fost tratat cu succes, prin chemoterapie, după ce rinichiul primit a fost înlăturat.

Potrivit medicilor, astfel de cazuri sunt extrem de rare (şansă de 0,01-0,005%) şi nu este exclus să fie prima dată când acest lucru se întâmplă. Boala a fost transmisă deoarece testul care trebuia să detecteze celule periculoase nu a funcţionat.
Prima persoană care a murit în acest caz a fost o femeie de 42 de ani care a primit, la transplant, o pereche de plămâni. La scurt timp după aceea, femeia a dezvoltat cancer la sân.

După acest incident, alte două paciente, de 53 şi 62 de ani, au primit organe şi au fost avertizate, înainte de operaţie, că este posibil să dezvolte cancer. Acestea au acceptat transplanturile, după ce testele nu au detectat celulele. Una a murit la doar două luni după operaţie.

Persoana care a donat organele (inima, plămânii, ficatul şi rinichii) a murit la vârsta de 53 de ani.

SURSA: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !