Cazacu schimba categoria in ROSBK, va concura la 1.000 cmc

De C. Onaca
Cazacu schimba categoria in ROSBK, va concura la 1.000 cmc
Lunga vacanţă de iarnă se încheie în curând şi pentru motociclişti. În 23 martie are loc prima cursă în motociclismul de viteză, etapa I din Romanian Superbike. Pentru timişoreanul Cătălin Cazacu startul sezonului aduce o schimbare, urcarea în clasă de la 600 cmc la 1.000 cmc.

După un an 2011 intens în care s-a aflat pe grila de start a Campionatului Mondial de Superbike şi şi-a apărat titlul în Romanian Superbike, Cătălin Cazacu se pregăteşte pentru încă un sezon la înălţime. Este deja ştiut că timişoreanul se va alinia la startul unui alt campionat mondial, cel de Anduranţă. O va face într-o echipă românească alături de bucureşteanul Ionuţ Mistode.

„Probabil va fi o experienţă foarte grea, să stai pe motor câte opt ore! Este însă o provocare pe care am acceptat-o şi sperăm să ne descurcăm cât mai bine. Sunt cinci curse de opt ore şi 24 de ore, va fi interesant de văzut. Există tratative să merg şi în Campionatul Mondial Superbike, dar aici discuţiile sunt strâns legate de finanţare”, a explicat Cazacu.

Prezenţa în CM de Anduranţă nu este singura schimbare pentru campionul timişorean. Cazacu a anunţat în premieră că va trece la o clasă superioară în întrecerile interne. Dublu câştigător la 600 cmc în Romanian Superbike, sportivul în vârstă de 28 de ani a decis să urce în categorie şi să concureze la 1.000.

„Am făcut puţin curăţenie în garaj şi m-am scăpat de motoarele de 600 cmc. Anul ăsta voi concura la 1.000 cmc în Romanian Superbike. Voi fi adversar cu Mistode, colegul meu în echipa din campionatul mondial. Sigur că etapele de Romanian Superbike nu vor fi prioritare în faţa prezenţei în CM”, a încheiat pilotul celor de la Taifun Racing Team.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !