„Cazul Lukacs” a fost amânat

8Comentarii
Preşedintele Ioan Lucian şi directorul sportiv Vladimir Tămaş
Preşedintele Ioan Lucian şi directorul sportiv Vladimir Tămaş
Memoriul depus de golgeterul echipei a agitat spiritele la FC Bihor. Video: Ioan Lucian despre Lukacs  

Comisia Naţională de Soluţionare a Litigiilor din cadrul FRF a amânat luarea unei decizii la memoriul depus de atacantul Lukacs Raymond prin care solicita încetarea unitaterală a contractului avut cu FC Bihor. Faptul că marţi şi nici miercuri nu a primit nici un semnal dinspre FRF legat de decizia luată l-a făcut pe preşedintele Ioan Lucian să devină suspicios. În cele din urmă, miercuri seara a reuşit să vorbească cu secretarul comisiei care l-a anunţat că acest caz a fost amânat pentru marţi 15 decembrie.

Lucian a dezvăluit că vineri în timp ce jucătorul efectua deplasarea cu echipa spre Vâlcea, faxul a fost trimis de la o firmă privată: „Făcând mici cercetări am aflat că este firma unui impresar. Deranjant şi curios e că faxul a fost trimis vineri la ora 10:37, iar cineva de la FRF ne-a trimis citaţia prin fax duminică la ora 14:32. Interesant că la FRF se lucrează şi duminica. Graba asta nu mi se pare normală. Nu vrem decât ca impresarii să respecte clubul. Să vină cu propuneri concrete şi oneste din care ambele părţi să aibă de câştigat. Nu vom mai sta de vorbă cu impresari care vor răul clubului”.

Impresariat de Codoban

Preşedintele FC Bihor a precizat că Lukacs l-a informat că impresarul său este Ionel Codoban, care a reuşit în trecut să transfere de la FC Bihor pe sume mici jucători precum Gado, Sfârlea, Mihuţ, Lazăr sau Vâtcă . „Nu am nici un fel de resentimente faţă de Codoban, doar faţă de orice impresar care doreşte să destabilizeze clubul”, afirmă Lucian.

Şeful clubului consideră că FC Bihor nu poate să-l piardă pe Lukacs, în mod nomal, la judecata de săptămâna viitoare: „Din tot ce avem depus nu există nici un motiv ca Raymond Lukacs să fie declarat jucător liber. Indiferent până unde va trebui să ne luptăm, o vom face pentru ca acest club să nu mai fie hăituit sau păgubit de oamenii care doresc răul acestui club”.

Legat de doleanţa jucătorului, care a solicitat să fie liber deoarece FC Bihor nu i-a plătit suma de 1353 de euro pentru goluri şi pase de gol, Lucian a venit cu precizări. „Jucătorul avea o convenţie prin care clubul se obliga să-i achite suma respectivă până în data de 30 noiembrie. Dar în septembrie şi octombrie jucătorului i-au fost viraţi 902 euro din cei 1353. Oricum, luni i-am mai achitat o dată 1353 euro, deci suntem în avans faţă de Raymond”.  

Atacantul are o clauză în contract conform căreia poate pleca dacă orice echipă achită suma de 200.000 de euro, dar până acum nici un club nu a înaintat nici o ofertă oficială.

Teodor Biriş

Lukacs vrea să plece gratis



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor