CE de cros pentru surzi, la Felix

Pădurea din Băile Felix va găzdui vineri şi sâmbătă o întrecere continentală de cros.

Campionatul European de cros pentru surzi se află la cea de-a IX-a ediţie. Competiţia va fi organizată de DSJ Bihor, Primăria Oradea, Asociaţia Judeţeană a Surzilor Bihor (reprezentanţi Angelica Platon, Viorel Todor) şi CS al Surzilor „Tăcerea” Oradea, sub egida European Deaf Sport Organisation.

La concurs sunt aşteptaţi circa 90 de participanţi, din 13 ţări ale continentului.
Întrecerile vor avea loc la categoriile de vârstă juniori şi seniori, masculin şi feminin, pe distanţe cuprinse între patru şi 12 kilometri. România va avea şapte sportivi în competiţie, dintre care o orădeancă, Elisabeta Purda. În vârstă de 44 de ani, ea va concura la categoria senioare, urmând să se retragă din concursuri după „europenele” de la Băile Felix. Competiţia va debuta vineri, 23 aprilie, de la ora 11, după festivitatea de deschidere. A doua zi, sâmbătă, întrecerile vor începe la ora 10.

Gavril Nuţiu

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase