Ce e E.coli şi cum ne putem feri de infecţia Shiga toxina E.coli (STEC)?

Reactualizat la:
E.coli, distrus cu apă şi săpun
E.coli, distrus cu apă şi săpun
Îmbolnăvirea copiilor de la bacteria E.coli contractată încă nu se ştie din ce cauze, a determinat Ministerul Sănătăţii să transmită date despre această bacterie, despre toxina puternică din unele tipuri ale bacteriei E-coli, mod de transmitere şi de prevenire.

Cu atât mai mult cu cât şi în spitalele din Bihor există infecţii nosocomiale, inclusiv cu E.coli, controlate de medicii inspectori de la Direcţia de Sănătate Publică Bihor.

Ce este E.coli?

Potrivit Ministerului Sănătăţii, E. coli este o bacterie larg răspândită în natură, care se găsește în mod normal in intestinul omului şi animalelor. Majoritatea bacteriilor care aparțin acestui gen sunt inofensive, însă există tipuri de E. coli implicate în producerea de boli diareice şi de infecții urinare. Prezenta acestei bacterii în apă indică poluarea acesteia şi trebuie evitat consumul pentru băut si prepararea hranei.

Ce este Shiga toxina E.coli (STEC) ?

Unele tipuri de E. coli produc o toxină puternică denumită Shiga toxina (ST). Bacteriile care produc aceasta toxină se numesc Shiga toxina E. coli sau STEC sau E. coli enterohemoragica (EHEC). Tipul de E. coli cel mai frecvent izolat care aparține acestui grup este O157:H7. In anul 2011 un alt tip, O104:H4 a produs peste 4000 de îmbolnăviri mai ales în Germania, soldate cu 53 de decese. Există şi alte tipuri de STEC cu circulație mai redusă (O26, O103,O111, O145), dar care pot produce, ca şi cele precizate mai sus, Sindromul Hemolitic Uremic (SHU).

SHU reprezintă o complicație majoră care este un tip de insuficienţă renală şi apare la circa 10% din cazurile de boală diareică produse de STEC şi care apare mai ales la copiii de 0-5 ani şi la persoanele în vârstă.

Cum se transmite infecția cu STEC?

Infecția apare în urma ingestiei de STEC, chiar în cantitate extrem de mică (doar 1000 de bacterii sunt suficiente pentru a produce infecția). Aceasta se produce mai ales după consumul de alimente sau apă contaminate. Alimentele cel mai frecvent implicate în transmiterea acestei infecții sunt laptele şi produsele lactate nepasteurizate, carnea de vacă, mai ales cea tocată, insuficient preparată termic, sucul de mere nepasteurizat, salata verde insuficient spălată. Prelucrarea alimentelor crude poate contamina ustensilele de bucătărie, mai ales dacă nu sunt utilizate separat pentru fiecare categorie de alimente şi nu sunt curățate între utilizări.

Uneori contaminarea se produce prin intermediul persoanelor care vin în contact animalele şi care nu respectă reguli elementare de igienă personală (spălatul mâinilor cu apă şi săpun);

Când trebuie mers la doctor?

Infecția cu STEC se diagnostichează prin examenul microbiologic al materiilor fecale (coprocultura), care permite identificarea E. coli O157:H7 sau a toxinei Shiga în produs. Prezentarea la medicul de familie sau la specialist trebuie făcută cât mai curând (imediat), mai ales în cazul copiilor de 0-5 ani, dacă diareea se însoțește de febră sau scaune cu sânge. La adulți, fără altă simptomatologie decât diareea, prezentarea le medic este obligatorie dacă acesta persistă timp de 3 zile.

Nu antibiotice pentru STEC!

Cea mai importantă măsură terapeutică este cea de rehidratare şi reechilibrare electrolitică. Specialiştii subliniază că antibioticele nu sunt recomandate pentru tratamentul acestei infecții. Nici anti-diareicele nu sunt recomandate fiindcă pot creste riscul apariției SHU.

Cum se previne STEC

Ministeriabilii fac apel la respectarea cu sfinţenie a aparentului banal spălat pe mâini după folosirea toaletei, după schimbarea scutecelor copilului si înaintea preparării sau a consumului de alimente, la fel şi după contactul cu animale sau cu materialele folosite pentru îngrijirea lor.

Carnea trebuie preparată termic corespunzător, iar carnea de vită, mai ales cea tocată, trebuie gătită la o temperatură de minim 70 grade Celsius (temperatura trebuie atinsă în interiorul preparatului). Trebuie de asemenea evitat laptele crud (nepasteurizat), produsele lactate nepasteurizate sau achiziționate din surse neautorizate, precum şi sucul de mere nepasteurizat.

Contaminare încrucişată

E foarte importantă şi prevenirea contaminarea încrucișată în timpul preparării hranei prin utilizarea separată si curățarea ulterioară cu detergent şi apă caldă a ustensilelor (cuțite, vase, tocătoare) care vin în contact cu produsele alimentare crude.

Pentru orice simptomatologie de boală diareică, părinţii sunt sfătuiţi insistent să prezinte copilul la medicul de familie sau în cea mai apropiată unitate sanitară şi sub nicio formă să nu administreze copiilor medicamente fără recomandarea unui medic. Şi asta pentru că administrarea unui tratament nerecomandat de medic poate îngreuna depistarea cauzelor apariţiei bolii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase