Pentru cei cu fițe, prețurile la rechizite depășesc cu mult 500 de lei (dublu sau chiar triplu). Și uite așa, clasa I, după buget, devine pentru unii „second-hand”, iar pentru alții „swarovski”.
Noul an școlar bate la ușă, iar cei mai nerăbdători să buchisească sunt copiii care intră în clasa I. Lor li se alătură părinții, care au intrat în febra cumpărăturilor de rechizite școlare. Motiv pentru care fiecare familie și-a stabilit un buget dedicat acestor cumpărături. Dacă unii cred că cei mai mici dintre școlari au rechizite puține, se înșală. Din contră, cu cât copiii sunt în clase mai mici, cu atât nevoia de caiete și accesorii e mai mare. Liceenii își iau în spate rucsacul, aruncând în el 2-3 caiete, tot atâte cărți și un pix, însă situația se schimbă total când vine vorba de cei mai mici dintre elevi (cei din clasele I-IV), care ajung să care în spate un ghiozdan care cântărește până la 5 kilograme, sau uneori chiar mai mult.
Pentru a afla pulsul prețurilor la rechizite pentru „boboci”, am cerut câteva detalii comercianților. „Prețurile nu sunt chiar atât de mari. În general, acestea variază în funcție de calitatea produsului. Sunt pentru toate buzunarele. Părinții pot sta liniștiți și să nu fie îngrijorați, pentru că pot găsi rechizite la prețuri acceptabile și convenabile”, ne-a declarat Laura Ardelean, șef raion papetărie-rechizite într-un supermarket. Cei care comercializează rechizite școlare spun că cel mai bine se vând ghiozdanele, penarele, caietele care sunt imprimate cu personaje din desene animate, acestea fiind preferatele copiilor.
Rechizite și prețuri
Iată o listă cu rechizitele necesare elevilor de clasa I: 3 caiete tip I cu liniatură oblică (1 de clasă, 1 de casă, 1 de teste); 3 caiete de matematică (1 de clasă, 1 de casă, 1 de teste); 2 caiete cu foi veline; 1 caiet de desen; 1 carte de colorat; 1 set de bețișoare pentru numărat; 1 penar (care va conține: 2 stilouri, 1 set de rezerve, 2 creioane, 1 gumă de șters, 2 pixuri cu gel albastru, 1 radieră, 1 set de creioane colorate, carioci, ascuțitoare); 1 carnețel de notițe; 4 dosare cu folii de plastic; 1 biblioraft; 20 de coperți (pentru cărți și caiete); 1 socotitoare; 1 alfabetar; 1 foarfecă; 1 lipici solid; 1 set acuarele; 1 pahar din plastic; 1 set șervețele; 1 trening; 1 pereche de încălțăminte sport.
Dintre acestea, cele mai scumpe sunt ghiozdanele (prețuri care variază între 15 și 150 de lei) și uniformele (între 25 și 155 de lei). Prețurile la caiete sunt de la 80 de bani până la 10 lei. Creioanele costă de la 1,50 lei la 5 lei pe set (un set de 4 creioane), iar cele colorate între 1,50 și 6 lei pe set (6 într-un set), guma de șters de la 1,50 la 3 lei, iar un stilou cu 24 de rezerve, între 16 și 30 de lei. O riglă costă de la 40 de bani la 5 lei, penarul 9 – 50 de lei, acuarelele cu pensula 1,50 – 9 lei, ascuțitoarea 2,50 – 7 lei, bețișoarele (1,50 – 5 lei), coperta de caiet A5 (set de 4) 25 de bani – 2 lei, hârtia creponată 6,50 – 9 lei, iar hârtia glasată 2 – 4 lei. Trebuie precizat faptul că prețurile prezentate nu sunt fixe, acestea sunt aproximative.
Citiți principiile noastre de moderare aici!