Ce modificari esentiale aduce Legea Educatiei?

Legea aduce importante modificări în ceea ce priveşte structura ciclurilor din învăţământul preuniversitar.

Legea educatiei naţionale aduce modificări esenţiale în ceea ce priveşte structura ciclurilor din învăţământul preuniversitar, modalitatea de susţinere a examenului de admitere la liceu, dar şi a examenului de bacalaureat, autonomia universitară, modalitatea de desemnare a rectorilor instituţiilor de învăţământ superior.

Directorii de unităţi de învăţământ preuniversitar pot să fie afiliaţi politic, dar nu să deţină funcţii de conducere în filialele partidelor din care fac parte.

Potrivit prevederilor iniţiale, directorilor de şcoli, grădiniţe, licee li se interzicea să fie şi membri de partid. Examenul de bacalaureat şi admiterea la liceu se vor desfăşura la fel ca în anul 2010, în anul şcolar 2011-2012, precum şi în anii viitori, a declarat, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu care a precizat că noul tip de bacalaureat va fi susţinut începând cu elevii care vor intra în clasa a IX-a în anul şcolar 2012-2013. De asemenea, admiterea la liceu va fi modificată începând de la elevii care vor intra în clasa a V-a în anul şcolar 2012-2013.

Potrivit ministrului, bacalaureatul se va da, în probe “transdisciplinare”. Astfel, va exista o probă transdisciplinară de ştiinţe care va uni spre exemplu chimia, fizica şi matematică. La admiterea la liceu pentru cei care încep clasa a V-a în anul şcolar 2012-2013 va conta în proporţie de 70% portofoliul educaţional împreună cu rezultatele la evaluările naţionale şi în proporţie de 30% examenul la liceu (în funcţie de specificul fiecărui liceu).

Scade numărul de ore

Legea prevede un număr de maxim 20 de ore pe săptămână pentru elevii din învăţământul primar, 25 pentru cei din gimnazial şi 30 pentru cei din liceal, cu aproximativ cinci ore mai puţin decât în prezent pentru fiecare ciclu de învăţământ. Legea mai stabileşte învăţământul obligatoriu de zece clase – de la clasa pregătitoare care se va face la şcoală, la clasa a IX-a, care urmează a fi inclusă în cadrul gimnaziului. Liceul se va derula pe durata a trei ani, iar elevii vor trece prin evaluări la fiecare doi ani, începând cu clasa a II-a şi terminând cu clasa a X-a.

Alte prevederi ale legii se referă la introducerea programului “Şcoala după şcoală”, care nu are caracter obligatoriu, la amenzi de până la 1.000 de lei pentru părinţi, în cazul absenteismului elevilor. Absolvenţii de facultate vor putea să devină profesori doar după urmarea unui masterat didactic de doi ani şi parcurgerea unui stagiu de un an în învăţământ, mai prevede Legea Educaţiei Naţionale. Potrivit noii legi, elevii aparţinând minorităţilor naţionale din învăţământul primar, gimnazial şi liceal vor putea studia Istoria şi Geografia României în limba maternă. Totodată, vor putea studia istoria, cultura şi civilizaţia minorităţii respective.

C.D.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !