Ce se-ntampla cu drumurile Bihorului?

36Comentarii
Ce se-ntampla cu drumurile Bihorului?
Rutele de interes naţional arată tot mai prost. Prefectul Ghilea spune că va insista în Capitală pentru DN-uri.

Despre starea execrabilă a drumurilor nationale din Bihor au curs râuri de cerneală. Că vorbim despre DN 19, DN 79 Oradea – Arad sau despre DN 76 Oradea – Deva. Acum, pe drumul naţional 19 Oradea – Satu Mare lucrează firma Strabag, reabilitarea fiind realizată într-o bună măsură. De asemenea, DN 1 Oradea – Cluj e un drum care arată încă acceptabil, însă şi aici au început să apară gropile.

Drumuri scandaloase

Marile probleme rămân DN 79 şi DN 76. Primul, ce leagă Oradea de Arad, arată scandalos. Mai cu seamă că, fiind un drum de graniţă, e intens circulat inclusiv de transportatori. Teoretic, drumul se află în plin proces de reabilitare, însă, fiind iarnă, nu se mai lucrează deloc. Însă şi până acum firma contractantă, Astaldi din Italia, a făcut o treabă de mântuială. În covoarele asfaltice turnate de această firmă în 2009 au apărut curând gropile, încă din iarna 2009-2010.

Ulterior au mai plombat câte ceva şi s-au concentrat pe refacerea podeţelor. Astfel, tot anul trecut, semafoarele dintre Oradea şi Arad au dat dureri de cap şoferilor. În prezent, drumul arată execrabil. Spre exemplu, în localitatea Gepiu pot fi remarcate uşor puzderia de gropi căscate pe toată lăţimea carosabilului. De altfel, aceste gropi ameninţă siguranţa circulaţiei. Mulţi şoferi fac eforturi să le evite, intrând astfel pe contrasens…

DN 76 Oradea – Deva e o durere mai veche a şoferilor bihoreni şi nu numai. Toţi miniştrii care s-au perindat pe la conducerea Ministerului Transporturilor au promis că drumul se va reabilita. Şi totuşi, iată că şi azi drumul arată ca vai de el.

Miercuri, prefectul Gavrilă Ghilea a făcut câteva afirmaţii publice pe seama stării drumurilor din judeţul Bihor. Evident nemulţumit de situaţie, Ghilea a informat că săptămâna trecută a discutat la Bucureşti cu directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Liviu Costache. „I-am spus directorului că sunt total nemulţumit de modul în care se întreţin drumurile în judeţul Bihor. Nu ştiu cum se explică faptul că în alte judeţe drumurile sunt mai bune decât în Bihor. Cred că e o problemă şi la nivelul Direcţiei Regionale de la Cluj, care ne nemulţumeşte în totalitate”, a declarat Ghilea, care spune că va insista până când starea drumurilor se va îmbunătăţi considerabil.

Promisiuni de la Boagiu

În privinţa DN 1, reprezentantul Guvernului în Bihor s-a arătat nedumerit de ce până la Piatra Craiului drumul arată într-un fel, iar după Piatra Craiului, adică în judeţul Cluj, arată altfel. Adică mai bine. Ghilea crede că cei de la Direcţia Regională de Drumuri se preocupă constant de sectorul de drum din judeţul Cluj şi doar când îşi mai amintesc şi de Bihor… „Am avut discuţii şi cu doamna ministru Anca Boagiu şi mi-a promis că se va interesa să vadă ce se întâmplă”, a declarat prefectul.

Ghilea s-a referit şi la DN 76. Una caldă, alta rece. Dixit Ghilea: „În luna februarie vor începe lucrările pe DN 76 între Dealul Bitii şi Deva. Pentru tronsonul Oradea – Bitii va trebui reluată licitaţia”.

În privinţa drumului de Arad, prefectul spune că „se va ocupa” ca Astaldi să întreţină mai bine drumul, pe durata lucrărilor de reabilitare. Cât despre relaţia cu Direcţia Regională de Drumuri din Cluj, Ghilea s-a lămurit. Spune că va ţine legătura cu Capitala, pentru că aşa e mai eficient…

CĂLIN CORPAŞ

 
 

Pod prioritar pe Centura

Pod prioritar pe Centura

Ghilea: Mere de slaba calitate



36Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor