Ce stiu copiii despre revolutia româna?

Am constatat cu surprindere, stând de vorba cu niste copii, elevi toti, nu copii de gradinita, ba mai si urmarind eu un reportaj-doua pe tema revolutiei române, ca cei mai multi dintre cei chestionati fie n-aveau habar când a fost aceasta…

Raspundeau cu o dezinvoltura fantastica, ba ca atunci, în decembrie ’89, s-au unit, s-au întrunit, ca n-am înteles prea bine, dacii cu romanii, ba ca a fost „ceva greva”, ba ca da, l-au dat jos pe Ceausescu. La întrebarea de ce l-au dat si ce i-au mai facut, un copil a raspuns pufnind în râs ca l-au, adica i-au omorât pe „aia doi, ca era si nevasta-sa”, ca sa le ia locul si puterea. Întrebati daca cei nou veniti sunt mai buni si daca au acum mai multa libertate, unii au raspuns ca nu, ce libertate, ca n-au ce mânca si ce folos au ca pot sa vorbeasca flamânzi? Si ca astia „de venira acu” nu sunt mai buni ca ai de plecara pa lumea ailalta, ca nici ei nu „dau la popor de mâncare”, oamenii „n-au servici” si nu e deloc bine.
Întrebati daca stiu ce este o dictatura, unii au raspuns în doi peri ca sunt unii care dicteaza, conduc cu duritate, adica, dar ce sunt aceia tirani, ma rog, conducatori rai, aici au mai nimerit-o, dar în rest unii au raspuns ca nu „le au” cu politica, mai degraba cu fotbalul, sa-i întrebe cine cu cine joaca, cine e Mutu si Becali, cine e Chivu s.a.m.d.

Ascultându-i cum nu stiu ce-a fost în decembrie ’89, m-am gândit ca nici nu sunt numai ei de vina, unii de abia s-au nascut sau aveau atunci un an, doi, asa ca tot ce stiau, sau mai-bine zis nu stiau, au recunoscut unii, era de-acasa, de pe la parinti si bunici, nicidecum de la scoala. Oare chiar asa sa fie, sa nu le povesteasca niciodata, cu nici un prilej, nimeni, nici profesorii de istorie, nici cei de literatura, nici dirigintii, despre revolutie, macar asa, în treacat, aducându-le aminte ca au murit sute si sute de oameni, multi foarte tineri, ca ei sunt totusi eroi ai neamului, ca si-au jertfit viata pentru ca ei, ca noi, sa putem cel putin vorbi liber despre… cât de greu traim. Dar ei n-au habar cum se traia înainte, cum se… tacea înainte, or, daca nimeni nu le spune, vor creste si nu vor avea habar de ce-a fost, de cum a fost România pâna în ’89, iarna.

Dar parintii, ei ce fac oare? Vorbesc mereu si mereu numai despre blidul gol, blidul din care lipseste mâncarea, învinuind mereu guvernele ca nu e plin? E dezolant sa constati nu ca pe tineri nu-i intereseaza istoria, nici cea mai recenta, ci ca în familie nu se sta de vorba pe diverse teme legate deopotriva de istorie si de viata, în familia noastra româna, zic, din anul de gratie 2006. Regizorul Spielberg povestea odata ca el a facut un film istoric, mai ales pentru ca l-au obsedat povestirile bunicului sau ale tatalui sau, povestiri dintr-o copilarie în care a primit si educatie, nu doar o farfurie cu supa si o haina de îmbracat.
Indiferenta scolarilor – nu a tuturor, vai, sunt copii care stiu istorie si din Evul Mediu, dar si cea mai recenta, vezi cel putin cursantii Scolii de vara de la Sighet, despre care am scris nu o data – pentru istoric si social îmi aduce în minte un raspuns al unui elev neamt care, întrebat de reporter ce stie despre Marx, a raspuns râzând: „Stiu doar ca e mort, si mie-mi ajunge”.

Elisabeta Pop



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !