Ce taxe avem de platit in 2008

Reactualizat la:
Ce taxe avem de platit in 2008
Românii care doresc să afle datele până la care pot plăti taxele şi impozitele locale fără a fi nevoiţi să achite penalizări pot consulta calendarul fiscal pentru 2008. Proprietarii de locuinţe, terenuri intravilane şi extravilane, posesorii de autovehicule, bărci cu sau fără motor, garaje sau locuri de parcare trebuie să achite taxele locale.

Aceste impozite nu se vor majora în 2008. Plata fără penalizări se poate face în două tranşe, prima până la 31 martie, şi a doua până la 30 septembrie. Consiliile locale pot face reduceri de până la 10% din valoarea impozitelor pentru proprietarii care achită suma totală a impozitului până la data de 31 martie. Taxele locale se pot plăti plăti la direcţia de impozite şi taxe locale din primării, precum şi la unităţile CEC sau la oficiile poştale din toată ţara.

Persoanele care obţin venituri din activităţi independente trebuie să depună declaraţii de venit până la data de 15 mai. Dacă aţi optat pentru determinarea venitului net în sistem real, trebuie să anunţaţi acest lucru la Administraţia Locală de care aparţineţi. La fel trebuie să procedaţi şi dacă aveţi venituri provenite din drepturi de proprietate intelectuală, din cultivarea şi vânzarea de flori, legume, ciuperci sau dacă obţineţi venituri din exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole sau din alte activităţi similare celor considerate activităţi agricole.Contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente cu excepţia impozitului pe venituri din arendare şi a veniturilor din activităţi agricole trebuie să realizeze plăţile la datele de 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 decembrie. Persoanele care obţin venituri din activităţi agricole trebuie să achite impozitul în două tranşe, respectiv 1 septembrie şi 15 noiembrie.

Proprietarii care închiriază locuinţe, terenuri, spaţii comerciale şi industriale trebuie să meargă la secţiile financiare unde sunt arondaţi şi să depună declaraţiile privind veniturile realizate până la 15 mai. Însă, cei care doresc să opteze pentru determinarea venitului net în sistem real trebuie să anunţe acest lucru la Administraţia Financiară unde sunt arondaţi până la 31 ianuarie. Plăţile se fac trimestrial până la 15 martie, 15 iunie, 15 septembrie şi 15 decembrie.

Salariaţii nu mai trebuie să depună fişe fiscale la secţiile financiare unde sunt arondaţi, de când s-a introdus cota unică de 16%. De atunci, veniturile din salarii sunt impozitate la sursă, iar impozitul este final. Totuşi, angajatorii trebuie să depună fişele fiscale la unităţile fiscale până în ultima zi din luna februarie. Cei care obţin venituri din drepturi de autor, activităţi comerciale sau profesii liberale trebuie să completeze decaraţia privind veniturile realizate (formularul 200) care se depune direct la secţia financiară sau trimise prin Poştă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !