Ce trebuie să știi despre voucherele de vacanță, aprobate de Guvern

3Comentarii
Ce trebuie să știi despre voucherele de vacanță, aprobate de Guvern

Guvernul a aprobat, printr-o Hotărâre, norme de aplicare a legislației privind acordarea voucherelor de vacanță angajaților din sistemul privat și bugetar, completând și adaptând astfel normele de implementare cuprinse în Hotărârea Guvernului 215/2009.

Potrivit noilor reglementări, pot fi acordate vouchere de vacanță atât pe suport hârtie, cât și pe suport electronic, decizie ce va putea fi luată de către angajatori împreună cu organizațiile sindicale sau cu reprezentanții beneficiarilor. În cazul personalului contractual și funcționarilor publici din instituțiile bugetare, regulile de acordare a voucherelor de vacanță se stabilesc potrivit prevederilor în vigoare. Pentru instituțiile publice, voucherele de vacanță se acordă în limita sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale.

Valoarea voucherelor de vacanță emise pe suport hârtie, respectiv electronic, nu poate depăși într-un an calendaristic contravaloarea a șase salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată pentru fiecare salariat, limită stabilită prin Ordonanța nr. 8/2014. Potrivit normelor de aplicare, voucherul de vacanță are o perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii atât pe suport hârtie, cât și pe suport electronic, cu precizarea însă că perioada de valabilitate a suportului electronic nu este limitată la un an.

Costurile determinate de imprimarea voucherelor de vacanță pe suport hârtie, respectiv costul suportului electronic pe acestea, precum și costurile emiterii lor, se suportă de către angajatori.

Beneficiarii au dreptul să își aleagă unitatea de la care achiziționează servicii turistice, însă numai dintre cele afiliate care dețin licență de turism sau certificat de clasificare emise de Autoritatea Națională pentru Turism. Pe site-ul acestei instituții va fi postată lista unităților turistice autorizate. Beneficiarii pot utiliza voucherele de vacanță pe baza actului de identitate.  Este interzisă comercializarea voucherelor de vacanță în schimbul unor sume de bani și/sau altor bunuri/servicii.

Voucherul de vacanță tipărit sau suportul electornic pe care este acordat acest drept trebuie să aibă înscrise sau stocate următoarele elemente obligatorii:

–  Emitentul și datele de identificare;

–  Angajatorul și datele sale de identificare;

–  Numele, prenumele și codul numeric personal ale beneficiarului care este în drept să utilizeze voucherul de vacanță;

–  Interdicția de a utiliza voucherul de vacanță în alte locuri decât unitățile afiliate;

–  Numărul de identificare, unic la nivel de emitent, al suportului electronic;

–  Perioada de valabilitate a suportului electronic;

–  Elemente de siguranță a suportului electronic (PIN, CIP)

–  Elemente de identitate vizuală ale brandului de turism al României.

Suportul electronic pe care sunt stocate voucherele de vacanță poate fi alimentat exclusiv cu valoarea nominală a acestora. Este interzis ca suportul electronic pe care sunt stocate voucherele de vacanță să permită retragerea de numerar sau plăți către alte unități decât cele afiliate, conform legii.

Voucherele de vacanță pe suport electronic care sunt transferate primele către beneficiari de către unitățile emitente vor fi considerate utilizate cu prioritate, în baza principiului “primul intrat-primul ieșit“ (first-in – first-out). Sistemul pe suport electronic trebuie să permit accesul la informațiile privind utilizarea și soldul valorii nominale a voucherelor transferate beneficiarilor.  Angajatorii sunt obligați să înștiințeze beneficiarii cu privire la data alimentării și valoarea voucherelor de vacanță transferate pe suport electronic.

Despre voucherele de vacanță

În iunie 2015, a fost publicată în Monitorul Oficial legea care introduce noi modificări privind acordarea voucherelor de vacanţă angajaţilor din sistemul public şi cel privat. Voucherele de vacanţă reprezită bonuri de valoare, emise de unităţile autorizate de Ministerul Finanţelor Publice şi acordate persoanelor angajate prin încheierea unui contract individual de muncă.

În cazul angajaţilor din sistemul public, se vor acorda doar vouchere, nu şi bani sau prime. În cazul angajaţilor din sistemul privat, rămâne la latitudinea angajatorului dacă acordă prime sau vouchere de vacanţă, cu ocazia plecării salariatului în concediul de odihnă, în funcţie de sumele prevăzute în bugetele de venituri şi cheltuieli aprobate. Acordarea primelor sau voucherelor de vacanţă va fi stabilită de comun acord cu sindicatele şi va fi menţionată în mod obligatoriu în contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate.

Salariaţii pot primi vouchere de vacanţă, o singură dată pe an, în limita a 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată. În acest moment, salariul minim pe economie este stabilit la 1.050 de lei lunar.

Voucherele de vacanță sunt integral suportate de către angajator:  

– pentru sectorul bugetar: în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale;

– pentru sectorul privat: în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

Sumele corespunzătoare voucherelor acordate de către angajator sunt deductibile la calculul impozitului pe profit.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor