Ce vrei, mai exact? Bugetare participativă, din 2018, în Oradea!

De Cristina Ghilea
4Comentarii
Ce vrei, mai exact? Bugetare participativă, din 2018, în Oradea!
După modelul Clujului, primarul Ilie Bolojan este dispus să cedeze către orădeni o parte din „suzeranitatea” executivului asupra banului din bugetul Oradiei.

Începând 2018, orădenii vor putea avea un cuvânt mai apăsat de spus în investiţiile pe care le doresc în oraş respectiv în cartierele lor. Implicarea ar fi posibilă prin propuneri de proiecte şi apoi prin votarea acesteora, într-o etapă a doua. Proiectele cele mai populare urmeză să intre în listele de investiţii ale Primăriei pentru anul respectiv. Pe scurt, acesta e mecanismul după care ar urma să funcţioneze bugetarea participativă în Oradea, cu o componentă derulată online dublată de un vot „live” în comunitate.

Primarul a anunţat că s-a stabilit ca anual să fie finanţate astfel 10 dintre proiectele de investiţii ale oraşului, în limita a aproximativ 1,5 milioane de euro. Pentru un proiect, limita maximă de finanţare ar fi de 200.000 de euro. Aceşti bani care ar acoperi, de exemplu, realizarea unui parc cu terenuri de sport, precum cel de pe Peţa, din zona Goga. A mai precizat că, în funcţie de importanţa proiectului, limita poate fi depăşită.

Domenii

Opt domenii de activitate sunt propuse de Primărie orădenilor în prima tentativă de implicare a populaţiei în aşa numita bugetare participativă, cu începere din anul următor. Acestea sunt: „Infrastructura stradală – alei, trotuare, scuaruri sau zone pietonale”, „Spaţii verzi sau locuri de joacă”, „Mobilitate, acesibilitate şi siguranţa circulaţiei”, „Amenajare spaţii publice(mobilier urban, iluminat public, etc)”, „Infrastructură culturală”, „Infrastructură socială”, , „Infrastructură de sănătate” şi „Digitalizare”. „Chiar dacă propunerea poate fi încadrată în mai multe domenii, deponentul trebuie să opteze pentru domeniul pe care îl consideră cel mai relevant/proponderent”, se arată în regulamentul votat de consilierii locali, cu ocazia şedinţei ordinare din octombrie.

Fiecare ccetăţean poate formula o singură propunere pentru fiecare dintre domenii. Regulamentul mai cere ca, pe lângă formalitatea titlului, de exemplu, descrierea proiectului să cuprindă formularea problemei în detaliu, a nevoilor identificate şi a beneficiilor ulterioare implementării. Proiectul trebuie localizat prin adresă, hartă sau zonare şi să aibă punctat o perioadă estimată de implementare dar şi beneficiarii direcţi.

Iniţiatorul trebuie să precizeze cum doreşte să se omplice în proiect: voluntariat, cofinanţare sau sponsorizare.

Eligibilitate

Prima dintre condiţii este ca problema de rezolvat să fie de competenţa Primăriei şi să fie de interes local, fără să „realizeze activităţi cu scop comercial, de natură politică sau etnică”. Să se refere la domeniul public şi doar la „dotări, modernizări sau reparaţii ale unor bunuri din proprietatea publică a municipiului”.

Proiectele nu trebuie să fie incompatibile cu planurile sau proiectele Primăriei. „Validarea proiectelor în cadrul procesului de bigetare participativă va fi realizată de către o comisie constituită în acest sens la nivelul Primăriei Oradea”, prevede Regulamentul.

Calendar

Fără a stabili, deocamdată, date fixe, Regulamentul precizează etapele: depunerea proiectelor, evaluarea acestora de către comisie, afişarea listei cu proiecte, votarea acestora de către orădeni şi perioada de întâlniri publice din cartiere pentru definitivarea listei.

Conform Regulamentului, propunerile orădenilor vor fi evaluate de o comisie din componenţa căreia fac parte exclusiv angajaţi ai Primăriei: reprezentanţi ai Direcţiei Economice, Tehnice, Patrimoniu, de la Arhitectul Şef şi un consilier al primarului. Comisia are dreptul de a „optimiza” proiectele.

Votare

Pasul următor afişării proiectelor eligibile este votul. Aceasta va avea loc într-o perioadă de timp predefinită, prin intermediul platformei online dedicată bugetării participative.

„Pentru a limita votul multiplu, accesul cetăţenilor la platforma de vot se va realiza prin înrolare în platformă sau prin autentificarea cu contul facebook. Fiecare persoană va avea dreptul de a vota câte un proiect din cadrul fiecărei categorii”, prevede Regulamentul.

Votul singur nu garantează implementarea proiectului. „În cadrul întâlnirilor organizate la nivelul fiecărui cartier se vor prezenta primele cinci proiecte în funcţie de numărul de voturi exprimate online, ocazie cu care participanţii la întâlnirile publice îşi vor putea exprima prin vot direct opţiunea proprie. Selecţia finală va fi realizată prin combinarea votului online (50%) şi a votului exprimat în cadrul întâlnirilor publice (50%)”, prevede Regulamentul.

Aceste proiecte vor fi cuprinse, apoi, în bugetul de venituri şi cheltuieli al Oradiei.

Bolojan a spus că primul pas spre implementarea bugetării participative a fost parcurs, Primăria a lansat procedura de achiziţie a platformei online pentru acest demers.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor