„Cea mai importantă investiţie”

„Cea mai importantă investiţie”
Oradea este gata să-şi primească oaspeţii celui mai important eveniment sportiv care are loc în oraş, în ultimul deceniu, CE de polo pentru juniori. Bazinul olimpic va găzdui în perioada 22-29 iulie Campionatul European de polo juniori.

Locaţia unde se vor desfăşura întrecerile, Bazinul olimpic, a fost supusă în
ultima perioadă unor intense lucrări de construcţii. Bazinul propriu-zis, dat
în folosinţă anul trecut, a fost dotat cu o clădire anexă, conţinând vestiare,
secretariatul de competiţie, centrul de presă, sala antidoping şi altele. De
asemenea, au fost construite două tribune cu o capacitate totală de 915 locuri
pe scaune.

Poloul, sport-fanion

Comitetul de organizare al CE de polo juniori 2006 a susţinut marti o conferinţă
de presă la Hotel Continental, la care au fost prezenţi primarul Petru Filip,
preşedintele de onoare al comitetului, Petruţ Drăgan, preşedintele executiv,
Ioan Alexandrescu, membru în Biroul Federal al FR Polo, şi Ivan Fejer, ofiţerul
de presă al competiţiei.

„Oradea a iubit întotdeauna nataţia şi poloul, iar poloul poate deveni în viitor
unul din sporturile reprezentative ale oraşului şi a întregii zone. În această
idee, am demarat în urmă cu doi ani construirea Bazinului olimpic, care reprezintă
cea mai importantă investiţie realizată în acest oraş, într-un timp-record.

La ora actuală, lucrările necesare pentru Campionatul European sunt finalizate
în proporţie de 90 la sută, existând încă doar probleme de finisaj. Ele vor
fi gata la timp, astfel încât Oradea va putea găzdui la parametri maximi Campionatul
European. Prin acest Bazin olimpic, Oradea va intra în circuitul marilor competiţii
naţionale şi europene de nataţie”, a declarat primarul Petru Filip.

Doi orădeni în lot

CE de polo juniori reuneşte la start 16 echipe: România, Slovacia, Serbia,
Marea Britanie, Slovenia, Franţa, Georgia, Ungaria, Polonia, Grecia, Italia,
Croaţia, Rusia, Germania, Olanda şi Spania. Ele au fost împărţite în patru grupe,
România făcând parte din Grupa B, alături de Ungaria, Franţa şi Georgia. Primele
două clasate din fiecare grupă se vor califica în faza următoare a competiţiei.

„Obiectivul reprezentativei noastre este calificarea printre primele opt echipe
ale CE. Pentru aceasta va trebui să ne clasăm măcar pe locul secund în grupă.
În continuare, în faza următoare putem întâlni Serbia sau Slovacia. Dacă vom
învinge una dintre ele, ne putem califica în semifinale. Principalele favorite
la câştigarea titlui european sunt Serbia, Ungaria şi Croaţia”, a afirmat Ioan
Alexandrescu.

Echipa naţională a României este pregătită de antrenorul Gheorghe „Lolo” Zamfirescu.
Din reprezentativa noastră fac parte doi jucători de la CS Crişul, Andrei Creţu
şi George Tarnoveţchi.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !