Ceartă între Piţi şi El Luce

Ceartă între Piţi şi El Luce
BUCUREŞTI – Aparent infantila, cearta dintre Piturca si Mircea Lucescu in jurul meritului de a-l fi descoperit pe Marica are o alta miza. „Il Luce“ a sugerat faptul ca Piti incearca sa il convinga pe jucator sa plece de la Sahtior, pentru a-i face pe plac lui Giovanni Becali.

Interesele care domina fotbalul romanesc reprezinta scanteia pentru un nou scandal. In prim-planul lui se afla Victor Piturca si Mircea Lucescu, dar in umbra ar putea sta Giovanni Becali, pregatit sa faca afaceri din nou dupa niste probleme de sanatate. Miza este Ciprian Marica, un jucator care ar putea aduce multe sute de mii de euro in buzunarul impresarilor, daca nu s-ar impotrivi „Il Luce“.

La o prima vedere, Victor Piturca si Mircea Lucescu au dat in mintea copiilor. Cei doi isi asuma fiecare cele mai mari merite in cariera lui Ciprian Marica pe principiul infantil „ba al meu, ba al meu“. „Mircea Lucescu ar trebui sa imi multumeasca pentru ca l-am consacrat pe Marica la echipa nationala.

Daca nu ar fi fost convocat, nu ar fi avut acelasi moral. Sa nu imi spuna mie Lucescu ca el l-a inventat pe Marica. Asa zice cu mai toti jucatorii mari, chiar daca nu este adevarat“, a declarat selectionerul. La randul lui, antrenorul lui Sahtior Donetk l-a sfatuit pe Piti sa „cante la alta masa“:

„Ce spune Piturca este de-a dreptul caraghios. Daca Marica nu ar fi jucat asa cum a jucat in ultimul timp, nu ar mai fi avut pe cine sa convoace el la Nationala. In plus, am probleme cu el de fiecare data dupa ce se intoarce la club si ma muncesc sa il readuc cu picioarele pe pamant“.

«Cu picioarele pe pamant?»

Prin aceasta fraza, Lucescu a dezvaluit, voluntar sau involuntar, adevaratul motiv al acestui conflict.

„Ma muncesc sa-l readuc cu picioarele pe pamant“ poate fi tradus in: „Piturca ii baga in cap ca este jucator de Italia si Spania, ca este prea bun pentru Sahtior si ca trebuie sa plece imediat din Ucraina“.
Dar ce interes ar avea selectionerul sa ii induca lui Marica o astfel de idee? Mai multi oameni de fotbal au acuzat faptul ca prin cantonamentul echipei nationale au acces unii impresari, in speta Giovanni si Victor Becali. Cei doi sunt prieteni cu Piturca.

Mergand pe firul logicii, nu ar fi exclus ca discutiile dintre selectioner si atacantul lui Sahtior sa aiba legatura directa cu interesele fratilor Becali. Cum acestia nu pot trata cu Lucescu, aflandu-se in razboi cu tehnicianul, ei se straduiesc sa il convinga pe Marica sa plece.

Razbunare pentru Pancu si Lobont

Razboiul dintre Mircea Lucescu si fratii Becali a izbucnit atunci cand tehnicianul a semnat cu Sahtior Donetk fara intermedierea lor si nu le-a dat niciun comision. Pe langa duelul verbal care a depasit de multe ori limita decentei, conflictul a avut si o latura fotbalistica.

Mai precis, „Il Luce“ i-a acuzat pe Victor si Giovanni ca i-au blocat pe Pancu si Lobont din drumul spre Sahtior. In replica, Lucescu ar fi incercat sa il convinga pe Marica sa rupa contractul de reprezentare cu firma celor doi frati, dar nu a avut succes.

Piti a intors armele

Piturca a redevenit prieten cu Giovanni Becali dupa ce a fost reinstalat la carma echipei nationale. Ei au facut pace dupa perioada de razboi in care Piti a fost antrenorul Stelei. In acel timp, toti jucatorii „ros-albastrilor“ au fost obligati sa rupa intelegerea cu firma de impresariat a fratilor Becali, cei care au refuzat fiind trimisi la echipa a doua, asa cum a fost cazul fundasului Iulian Miu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase