Ceas aniversar la Liceul „Lucian Blaga”

Ceas aniversar la Liceul „Lucian Blaga”
ORADEA – Dublu eveniment azi, pentru elevii de la Liceul Teoretic „Lucian Blaga”. 9 mai nu este doar Ziua Europei, la această dată, se sărbătoreşte de 16 ani şi patronul spiritual al şcolii lor.

„Ziua şcolii este pentru noi, oamenii din Liceul „Lucian Blaga”, un moment de bilanţ, ce îşi propune evaluarea împlinirilor noastre şi prefigurarea proiectelor de viitor” spune Adriana Meşter, directorul adjunct al instituţiei de învăţământ.


Ziua Europei, Ziua Şcolii
De la primele ore ale dimineţii, elevii din clasele primare, dar şi liceenii, s-au gătit de sărbătoare şi au făcut un careu în curtea şcolii. După deschiderea oficială şi discursurile profesorilor lor, au avut loc depuneri de flori la statuia poetului, din aproprierea şcolii.

Programul zilei a fost încărcat de concursuri şi expoziţii, la aproape toate disciplinele şcolare. Elevii au jucat teatru în limba engleză, au participat la cercul de lectură, la concursul de „matematică distractivă”, la ora de educaţie ecologică şi cea despre dependenţa de droguri.

„Un eveniment important a fost lansarea numărului 14, a revistei şcolii „Cântecul vârstelor”, a cărei deviză este „Suntem mai mult decât o şcoală”. Este în format tip magazin şi conţine creaţii atât ale elevilor, cât şi ale profesorilor. Revista însumează viziunea unui management modern, apropiat de oameni, intersat şi de cultură, dar şi de divertiment” declară Adriana Meşter.

Tot azi, copiii au aflat mai multe informaţii despre Lucian Blaga, dar şi despre Albert Einstein, în cadrul celor două competiţii de cultură generală.

Pentru a marca şi Ziua Europei, au mai avut loc o expoziţie numismatică „Noi în Europa” şi concursul „Ziua Europei”. Au fost şi activităţi sportive, dansul majoretelor şi meciuri de fotbal, un concurs gastronomic şi o prezentare a acţiunilor tinerilor voluntari.
Carmen Brehoi



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !