Cei 60 de migranți au fost „cazaţi” la Horia. Ei vor fi returnaţi în Serbia

De Ioana Costas
Reactualizat la:
Cei 60 de migranți au fost „cazaţi” la Horia. Ei vor fi returnaţi în Serbia
Cei 60 de migranţi – toţi bărbaţi cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani – din Pakistan, Somalia, Maroc, Iran şi Sudan care au fost prinşi în noaptea de vineri spre sâmbătă, intrând ilegal în România, din Serbia, au fost cazaţi la Centrul Horia din Arad al Inspectoratului General pentru Imigrări.

Însă şederea migranţilor nu va fi de durată. Autorităţile de frontieră sârbe au fost deja contactate în vederea preluării celor 60 de migranţi. Toate acestea nu înainte ca poliţiştii de frontieră din judeţul Timiş să le întocmească migranţilor dosare penale pentru trecere ilegală a frontierei de stat şi să efectueze procedurile legale de amprentare. „În urma verificărilor efectuate asupra grupului de migranţi care a fost depistat de poliţiştii de frontieră în apropierea frontierei cu Serbia, s-a stabilit că cele 60 de persoane care au trecut ilegal frontiera de stat sunt: 41 din Pakistan, 12 din Maroc, 5 din Somalia, 1 din Iran şi 1 din Sudan. Persoanele în cauză au declarat că au plecat din ţările de origine, traversând Turcia, Grecia, Macedonia şi Serbia, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen, pentru a-şi găsi de lucru. Pe durata cercetărilor, cele 60 de persoane au beneficiat de hrană, apă şi ceaiuri calde, oferite de poliţiştii de frontieră timişeni.
În cauză s-a întocmit lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. Poliţiştii de frontieră le-au întocmit celor 60 de bărbaţi documentele de readmisie şi i-au predat Serviciului pentru Imigrări Timiş pentru finalizarea procedurilor specifice. Migranţii au fost transferaţi în custodia Serviciului pentru Imigrări Timiş fiind cazaţi la Centrul de cazare Horia din Arad al Inspectoratului General pentru Imigrări”, se arată într-un comunicat de presă remis de Poliţia de Frontieră Română.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase