Cei mai buni sportivi la CS King Do Lions

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
Cei mai buni sportivi la CS King Do Lions
55 de clasări pe podium la turnee și campionate naționale, respectiv 68 de medalii la competiții internaționale. Acesta este bilanțul CS King Do Lions Oradea, prezentat la gala de premiere a sportivilor desfășurată la Hotel Ramada.

Alături de președintele clubului, Andreea Ganea, au mai fost prezenți Romeo Tulkoș, vicepreședinte al Federației Române de Sporturi Marțiale Coreene. Acesta a anunțat că în clasamentul general al cluburilor la nivel de federație pe anul 2017, King Do Lions s-a clasat pe locul 1 cu 252 de puncte.

La gala a fost invitat şi karateka Raul Tudorică, cel mai bun sportiv neolipic al judeţului în acest an, totodată şi copreşedinte al clubului SKT UAMT – Univ Agora Oradea, un apropiat al celor de la King Do – Lions, dar şi comtele Ştefan Ferenczi, din partea Ordinului Teuton, care a acordat trofee celor mai buni sportivi. Masa oficialilor a fost completată de Iosif Korodi, inspector în cadrul Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret.

Rând pe rând au fost premiați sportivi și instructori, momentul culminant fiind la anunțarea podiumului la cele două secțiuni.

Dominaţia fraţilor Cotuţ

La categoria copii, laureatul anului 2017 a fost desemnat Răzvan Cotuț, un sportiv cu multiple clasări pe prima treaptă a podiumului. Răzvan a fost secondat de Karina Mihuța și Carina Popa.
La categoria juniori/seniori, cel mai bun sportiv al anului a fost Denisa Cotuț, „o sportivă foarte ambitioasă, multiplă campioană naţională şi international la proba de tehnici speciale”, cum a caracterizat-o Andreea Ganea. Podiumul a fost completat de doi băieţi, Nicolae Pascu – locul II şi Sferle David – locul III.

„A fost un an perfect din punct de vedere al rezultatelor. Sunt foarte mulțumită de rezultatele sportivilor noştri şi de faptul că împreună am dovedit din nou că suntem cei mai buni, reuşind să fim cel mai bun club din cadrul Federaţiei de Sporturi Marţiale Coreene, pentru al doilea an consecutiv. Vreau să felicit instructorii şi antrenorii acestui club (Tulkos Romeo V DAN, Gug Bogdan III DAN şi Szabo Sergiu II DAN) pentru munca depusă atât în sălile de antrenament cât şi la competiţii.Referitor la clasamentele generale, toti cei saşe sportivi sunt foarte talentaţi, ambiţioşi, şi cu vise înalte. Pentru al doilea an consecutiv fraţii Denisa Cotuţ şi Răzvan au fost de neînvins, reuşind să impresioneze din nou prin rezultatele lor. Vă doresc să aveţi parte de Sărbatori luminate şi binecuvântate alături de cei dragi, şi Anul Nou să vă aducă numai bucurii. La mulţi ani!”, este mesajul președintelui Andreea Ganea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !