Cel mai tanar absolvent al Academiei de magie

Reactualizat la:
Cel mai tanar absolvent al Academiei de magie
Este orădeanul Eduard Maliţa, cunoscut publicului larg de la „Românii au talent”.

La 19 ani a devenit cel mai tânăr magician cu diplomă din România. Chiar dacă la Academia de magie cursurile se întind pe durata a doi ani, Eduard a reuşit să obţină diploma în doar câteva luni. „De la profesorul în magie Dan Bucfing ai multe de învăţat, atât despre tehnica trucurilor, dar şi din experienţa lui îndelungată în spectacole”, spune Eduard Malita.

„Menirea unui maestru este să îţi îndrume pasiunea, cunoştinţele, să îţi explice din experienţa lui pentru ca fiecare elev începător sau avansat să poată să-şi creeze propriul stil, prin multă muncă,până la perfecţionare”, a adăugat tânărul magician. La începutul carierei mele descopeream cu încântare trucurile cu cărţi, dar programul unui magician trebuie să îmbine cunoştinte din toate domeniile şi subdomeniile artei.De aceea sfaturile unui mentor dedicat îţi deschid mai multe posibilităţi şi te determină să faci alegeri referitoare la munca ta, sa înveţi şi să îţi perfecţionezi spectacolul la care lucrezi.

Premiile, diplomele vin să ateste munca pe care o depun zilnic, prin antrenament şi dorinta de a creea noi programe magice.Consider că ele sunt o carte de vizită care să arate seriozitate şi dorinţa de a fi cel mai bun în magie”, spune Eduard.

„Un spectacol interactiv, sexy si periculos” cu Eduard si Bianca

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !