Cel putin 130 de persoane retinute la manifestatiile din Rusia

1Comentariu
Cel putin 130 de persoane retinute la manifestatiile din Rusia
Cel puţin 130 de militanţi ai opoziţiei ruse au fost reţinuţi marţi seara în cursul unor manifestaţii neautorizate în favoarea libertăţii de reuniune, care au fost dispersate de poliţie la Moscova şi Sankt Petersburg, relatează AFP.

La Moscova, aproximativ 70 de membri şi lideri ai opoziţiei ruse, între care fostul vicepremier Boris Nemţov şi liderul Partidului Naţional-Bolşevic Eduard Limonov, au fost retinuti de poliţie în piaţa Triumfalnaia, din centrul oraşului.

Mai mulţi deputaţi europeni au participat, de asemenea, la această reuniune în faţa unui impresionant dispozitiv poliţienesc.

Premierul rus Vladimir Putin a avertizat într-un interviu, luni, că reuniunile de acest tip vor fi dispersate cu “lovituri de baston în cap”.

“Rusia va fi liberă” şi “Rusia fără Putin!” erau doar câteva din sloganurile scandate de mulţime în momentul în care persoanele reţinute erau urcate fără menajamente în maşinile poliţiei.

La Sankt Petersburg s-au reunit aproximativ 300 de persoane, iar 60 dintre ele au fost reţinute.

Aceste manifestatii organizate de mişcările de opoziţie şi de militanţii pentru drepturile omului au loc în fiecare zi de 31 ale lunii de aproape un an, în virtutea articolului 31 din Constituţia rusă care garantează dreptul de a manifesta.

La Moscova, poliţiştii au lovit “foarte brutal” unii participanţi, potrivit postului de radio Ecoul Moscovei.

Chiar înainte de a începe manifestaţia, un oficial din cadrul poliţiei capitalei avertizase că toate persoanele care vor veni la această demonstraţie neautorizată de primărie vor fi “încărcate în dubele” poliţiei, potrivit aceleiaşi surse.

Sursa: MEDIAFAX



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor