Cel puţin 29 de morţi, după mai multe atentate comise la Bagdad

Reactualizat la:
atentat
atentat
Cel puţin 29 de persoane au fost ucise şi alte câteva zeci rănite în patru atentate care au avut loc duminică la Bagdad, dintre care trei în momentul încheierii Ramadanului, potrivit unei surse din cadrul Ministerului Irakian de Interne.

Cel puţin 12 persoane au fost ucise şi alte 35 rănite în urma exploziei unui microbuz, în jurul orei locale 17.30 (17.30 ora României), în apropierea unei moschei şiite, într-o piaţă din districtul Shurta (sud-vest), potrivit aceleiaşi surse.

Cel puţin şase cadavre au fost transportate la spitalul din Yarmouk, potrivit unei surse din cadrul Ministerului Apărării.

Tot în sud-vestul capitalei, o persoană a fost ucisă şi o alta rănită după ce o altă maşină a explodat în cartierul şiit Al-Amel, conform sursei din Ministerul de Interne.

Un al treilea atac a avut loc în jurul orei locale 19.15 (19.15 ora României), după ce o maşină-capcană şi un dispozitiv exploziv amplasat pe drum au explodat în cartierul comercial Karrada (centru), provocând moartea a 15 persoane şi rănirea altor 50, potrivit aceleiaşi surse.

Un bilanţ precedent menţiona 12 morţi.

Potrivit televiziunii publice Al-Iraqiyah, a doua explozie a fost provocată de un atacator-sinucigaş care a detonat explozibilul pe care îl avea asupra sa în momentul sosirii primelor echipe de intervenţie.

Cele trei atentate au avut loc în momentul încheierii Ramadanului, ora la care numeroase persoane se plimbă pe străzile capitalei.

Cu câteva ore înainte, o persoană a fost ucisă şi alte trei au fost rănite de explozia unui dispozitiv plasat pe un drum din cartierul Al-Mansour (vest).

sursa:mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase