Cele şapte arte predate în licee

De Veronica Bursaşiu
Radu Vaida
Radu Vaida
Radu Vaida propune elevilor bihoreni un curs care ar urma să facă diferenţa între cei care au cultură generală şi cei care nu au.


Peste 1000 de elevi, din clasele a XI-a şi a XII-a, ar urma să fie beneficiarii acestui proiect al Asociaţiei Oradea Theatre and Film. Regizorul Radu Vaida este iniţiatorul acestui proiect.

“Este un curs teoretic despre film-teatru-televiziune, despre cele şapte arte. Este un curs unic care face diferenţa între a avea sau a nu avea cultură generală. Este un curs inedit prin faptul că elevii nu vor avea cărţi, un curs în care vor fi învăţaţi să facă conexiuni şi sinteze. Nu e un curs didacticist, eu îmi propun să le deschid copiilor capacitatea de gândire şi raportare la opera de artă, indiferent care e opera de artă, indiferent de artă. Cursul acesta e ca o drumeţie în care pleci într-un fel şi ajungi în alt fel. O călătorie care îţi schimbă percepţia asupra vieţii şi asupra lumii înconjurătoare”, explică Radu Vaida.

Cursul este gândit pentru un an calendaristic şi are două module: modulul I va fi predat în semestrul doi din clasa a XI-a şi în primul semestru din clasa a XII-a. Radu Vaida spune că Inspectoratul Şcolar nu doar că agrează ideea, dar a şi selectat zece licee care ar urma să beneficieze de această oportunitate. Proiectul nu poate începe încă fiindcă nu are finanţare. Pentru un an întreg, derularea proiectului necesită costuri de 5000 de euro. În schimbul acestei sume, potenţialii sponsori ar urma să beneficieze de expunere, un an, în faţa a mii de persoane constituite din grupul ţintă plus părinţii elevilor cărora li se adresează cursul.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase