Celebra Madonna a fost desemnată „Femeia Anului 2016”

2Comentarii
Celebra Madonna a fost desemnată „Femeia Anului 2016”
Câştigătoarea a şapte premii Grammy, Madonna (58 ani) va primi distincţia la a 11-a ediţie a evenimentului „Femei în Muzică”, organizat la 9 decembrie la New York. Ceremonia înregistrată va fi difuzată de Lifetime la 12 decembrie.

Potrivit ABC News, artista are un an extraordinar, reuşind să strângă peste 160 de milioane de dolari cu turneul său mondial „The Rebel Heart”, ceea ce a propulsat-o direct în fruntea clasamentului all-time al artistelor cu cele mai mari încasări din turnee.

Madonna a fost aleasă să primească această distincţie şi pentru implicarea organizaţiei sale, „Raising Malawi”, în acţiunile filantropice dedicate sprijinirii programelor de educaţie şi de sănătate pentru copiii din Malawi, din 2006 până în prezent. „Madonna face parte din numărul foarte mic al super-artiştilor a căror influenţă şi carieră depăşeşte domeniul muzical”, a indicat într-un comunicat de presă Janice Min, preşedinte al grupului media The Hollywood Reporter- Billboard. „Datorită viziunii sale creatoare, a inovaţiei persistente şi dedicării cauzelor filantropice, ea este o sursă de inspiraţie pentru sute de milioane de oameni din lumea întreagă”, conform aceleiaşi Janice Min.

Anul trecut, Lady Gaga a fost desemnată de Billboard pentru această distincţie, care a mai fost acordată anterior unor artiste, printre care Katy Perry, Beyoncé, Pink sau Taylor Swift.

Agerpres



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor