Celebritate binemeritată

A avea perpetuu nostalgia tiparelor vechi ale poeziei mi-a fost o rară plăcere şi o osândă. Greu m-am îndreptat spre fărâmele de noutăţi, ca să devin cât de cât „bard modern”. Am trecut şi prin cărţile poetului Gheorghe Grigurcu, mereu cam în grabă, de parcă mă împingeau travestirile Celui Rău…

Cam târziu l-am abordat, nesperat. Îmi plăcea, de la o vreme, „mintosul”, judecăţile lui de om plin de cultură şi de artă, elevate, cam rece în tărâmurile lui de sus: el nu glumea, niciodată, vorbind despre înălţimile ozonate ale aleşilor dintre oameni… Avea intuiţii frământate de justeţi, inspirat în poemele sale atunci greu de digerat de către cititorii neiniţiaţi. Dar am observat, mai târziu, că poetul adevărat, cel care cu fiecare poem se aşează în viitorul de peste trecerea a cincizeci de ani, se sprijină pe o simţire şi presimţire, predestinat, neinteresându-l, juvenil, neapărat aplauzele prezentului: „Laudele lor, desigur, m-ar mâhni peste măsură”…

De la altitudinile simţirilor sale, Gheorghe Grigurcu vedea cu îndrăzneală, propulsând şi magnetizând pe cei apţi: „E vremea să plecăm să uităm / micile vieţuitoare ce ne-adoră mâinile / să facem tot ce poate fi făcut / … / la acest soare tandru subţiat / e vremea să plecăm, să lăsăm / cerneala iubirii albăstrind în iaz”. (E vremea, din Înflorirea lucrurilor). O dorinţă, mereu frustă, implică acest poet de clară excepţie în trăirea metaforică, tandră dar şi aspră, a datoriilor artistului programat, totdeauna lângă inspiraţie şi nebănuite, surprinzătoare intuiţii, lângă raţiunea, totuşi, fără concesii, fără neteziri prefăcute, aleatorii: „Va trebui să mergem până la florile avare / s-aducem resturile soarelui într-un furgon / să-ntoarcem un fluviu cu-o cheie de ceasornic / să răsturnăm o solniţă în calea unui nor”.

Totdeauna implicat în probleme severe, dar şi uşor îngăduitoare, după caz, fostul orădean, vreme de-o tinereţe, „înţeles” cu invidie şi ură de către colegi cu capul greu de neputinţă trufaşă, azi preţuit în agora Capitalei şi în principalele oraşe, ajuns deci la celebritate binemeritată, ar merita, zic, o certă luare în seamă şi aici, în Oradea, oraşul copilăriei şi al tinereţii sale, din partea celor în drept. Astfel poate ar trece peste amarul Amarului Târg, cum a scris în mai multe poeme, Amarul Târg unde l-a împins destinul, pe umăr cu lespedea dură a tragismului greu.

Ion Davideanu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !