Cenaclu pentru „poetul iubirii”

Cenaclu pentru „poetul iubirii”
Au recreat atmosfera Cenaclului Flacăra de altădată. În memoria marelui poet Adrian Păunescu.


La împlinirea a patru ani de la trecerea la cele veşnice a lui Adrian Păunescu (5 nov. 2010), elevii Şcolii Gimnaziale nr. 1 Hidişelu de Sus, coordonaţi de prof. Moza Elena Daniela (directorul şcolii) şi prof. Călinescu Anca, au adus un omagiu poetului iubirii.

De „Sufletul Păunului”

Activitatea a avut un caracter literar- artistic şi a avut ca obiective: cunoaşterea şi aprecierea de către elevi a operei poetului, manifestarea talentului artistic al elevilor, precum şi stimularea înclinaţiei spre lectură a acestora. Profesorul coordonator Călinescu Anca le-a prezentat celor prezenţi (cadre didactice şi elevi) date privind activitatea literară a poetului Adrian Păunescu, ideea de „cenaclu” şi trei dintre volumele de versuri semnate de acesta, elevii având astfel ocazia să le răsfoiască, să citească şi să se remarce în faţa colegilor prin talentul recitativ. Toţi cei prezenţi la manifestare au participat apoi la o dezbatere privind temele variate utilizate de autor în opera sa: de la iubirea de neam şi ţară, la iubirea şi recunoştinţa faţă de cei care le-au dat viaţă, de la natură la anotimpurile ei. Prin cântec şi poezie, elevii au reuşit să recreeze atmosfera Cenaclului Flacăra de altădată, inundând-o cu mireasma dulce-amăruie a gutuii galbene. Momentul literar artistic s-a dorit a fi un „Manifest de aducere aminte” de „Sufletul Păunului”, în încheiere elevii prezentând într-o mică expoziţie desene realizate de ei cu portretul poetului omagiat, Adrian Păunescu.
Prof. Călinescu Anca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !