Centenar Sigismund Toduţă

1Comentariu
DEVA – Festivalul Sigismund Toduţă îşi derulează, în aceste zile, ediţia aniversară a 100 de ani de la naşterea compozitorului.

Liceul de Muzică şi Arte Plastice din Deva care-i poartă numele lui Sigismund Toduţă din anul 1997 (1mai) este organizatorul mai multor manifestări care marchează centenarul. Printre acestea, se regăseşte Concursul Internaţional de Interpretare Instrumentală, la care participă 102 concurenţi din întreaga ţară, elevi dar şi studenţi. Concursul se desfăşoară în sala festivă a liceului, festivitatea de deschidere având loc sâmbătă, 17 mai 2008, ora 15.00, cu secţiunea pian. Competiţia muzicală din acest an cuprinde trei secţiuni: pian, vioară şi instrumente de suflat. Concursul la secţiunea de vioară şi instrumente de suflat va fi deschisă duminică, 18 mai, ora 10.00 fiind continuat şi luni, 19 mai. La această amplă manifestare s-au înscris elevi şi studenţi din 12 judeţe, 14 oraşe şi 18 şcoli, licee de artă şi conservatoare. Festivitatea de premiere va avea loc în 20 mai, la Casa de Cultură “Drăgan Muntean” din Deva, ora 12.00. Marcarea centenarului Sigismund Toduţă are loc şi la Simeria, vineri, 16 mai, unde va fi dezvelit un bust al compozitorului, moment urmat de un spectacol coral în care evoluează şi Corul Naţional de Cameră Madrigal. Festivalul Sigismund Toduţă cuprinde şi alte manifestări, pe teme de muzică, plastică şi arhitectură.

Sanda Bocaniciu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor