Un astfel de centru va putea avea între cinci şi 20 paturi pentru spitalizarea de zi, compartiment de primire a urgenţelor, laborator de analize medicale şi/sau laborator de radiologie imagistică.
Conform proiectului Ministerului Sănătăţii supus în această perioadă dezbaterii publice pe site-ul instituţiei, centrele de sănătate multifuncţionale se vor putea deschide în localităţile unde nu sunt spitale, scopul lor fiind asigurarea asistenţei medicale minime pentru pacienţii din zona respectivă.
Centrele de sănătate multifuncţionale vor aparţine de spitale municipale sau judeţene şi vor fi finanţate în cadrul contractelor pe care spitalele de care aparţin le încheie cu casele de asigurări de sănătate.
La noi, astfel de centre multifuncţionale tip ambulatorii ar putea fi deschise la Bratca şi Ştei, a informat reprezentantul Ministerului în teritoriu, dr. Marius Pârcioagă.
O.Ş.
Citiți principiile noastre de moderare aici!