Centru de dializă la Oradea

1Comentariu
Spitalul Clinic de Copii Oradea (SCCOR) ar putea fi dotat cu un modern centru de hemodializă, pus la punct de o societate membră a unei mari companii medicale germane.

 Societatea Fresenius Nephrocare Romania SRL a cerut Primăriei un spaţiu de 600 de metri pătraţi în incinta SCCOR din strada Corneliu Coposu pentru amenajarea centrului care ar urma să aibă 20 de posturi de homodializă moderne. Spaţiul va fi atribuit gratuit, pe o perioadă de 25 de ani, într-o zonă a spitalului momentan neutilizată, ne informează Marcel Boloş, directorul Direcţiei Patrimoniu.

Asociaţia medicală românească din Bucureşti este sub-unitate de lucru a Fresenius Medical Care Deutschland GmbH, în numele căreia se angajează la investiţii în valoare de 900.000 de euro. Din aceştia, 400.000 de euro urmează să acopere echipamentele şi dotările, restul fiind investiţii necesare pentru amenajări. „În afara centrului de dializă, societatea doreşte să ofere şi alte facilităţi pentru spital. Realizarea unui compartiment de dializă pentru copii, atât pentru dializă cronică cât şi acută este importantă, dat fiind că în prezent copiii dializaţi în Bihor sunt transportaţi la centrul din Cluj Napoca de trei ori pe săptămână iar cei care ar necesita dializă acută, nu pot beneficia de acest serviciu”, se arată într-o scrisoare pe care Dr. Gheorghe Carp, directorul general al SCCOR a trimis-o municipalităţii, pentru a sprijini cererea societăţii.

Cristina Ghilea



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor