Centru de excelenţă în ospitalitate

Luminiţa Popa
Luminiţa Popa
Au materializat un vis care are la bază experienţa personală în industria ospitalităţii a managerului Luminiţa Popa.

Aceasta a fost posibil aplicând la o finanțare oferită prin POSDRU destinată resurselor umane din mediul rural, mediu cu mare potențial turistic în țara noastră.

Managerul proiectului Centru de excelenţă în ospitalitate, Luminiţa Popa, spune că obiectul este calificarea/recalificarea, specializarea şi perfecţionarea, pe baza unor programe specifice, a 1000 de persoane din mediul rural, dar şi facilitarea accesului acestora la ocupare în activităţi non-agricole, cu accent pe industria ospitalităţii. Beneficiar al proiectului este Active Job Consulting SRL în parteneriat cu AJOFM Bihor, Romcom Capital Partners și Asociația femeilor și familiilor din mediul rural (AFFMR). Proiectul „CEO – Centru de excelență în ospitalitate” este cofinanţat din Fondul Social European. Valoarea totală a proiectului este 8.591.340,34 lei, iar perioada de implementare este 28.03.2014 – 27.09.2015.

Nevoie de servicii

„Proiectul a demarat ca urmare a identificării nevoii de servicii de calitate în industria ospitalității. România este o țară cu un potențial turistic uriaș, dar insuficient și neinspirat exploatat, astfel încât a rămas în urma statelor vecine Ungaria și Bulgaria din punct de vedere al serviciilor oferite”, spune Luminiţa Popa. Experiența personală și profesională a managerului de proiect în industria ospitalității, dobândită ca urmare a celor peste patru ani petrecuți în afara țării, a conturat un vis – acela de a crea și în România un Centru de excelență în ospitalitate în care resursa umană pregătită să se ridice la standarde internaționale.

Programele de formare livrate în cadrul acestui proiect vor fi: cameristă – nivel 1, ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație – nivel 2, bucătar – nivel 2, administrator pensiune turistică, tehnician activităţi de agroturism montan – nivel 3, barman – preparator – curs de specializare, şef de sală restaurant – curs de specializare, bucătar şef – curs de specializare, competențe antreprenoriale în instructor/preparator de formare – curs de perfecţionare, relații cu clienții, limba engleză pentru turism, competențe informatice pentru turism. Toate activitățile derulate în cadrul proiectului sunt suportate din bugetul acestuia, astfel încât grupul țintă al proiectului va beneficia de programele integrate și de mediere pe piaţa muncii în mod gratuit. Cei care doresc să afle mai multe informații, se pot adresa Managerului de proiect – Luminița Popa sau Responsabilului de formare – Nicoleta Sotoc, la următoarele adrese:l uminita.popa@activejob.ro, respectiv nicoleta.sotoc@activejob.ro.

FACT BOX:

Ce îşi propune?

– Creşterea gradului de incluziune socială a persoanelor din mediul rural prin organizarea unei campanii de informare, conştientizare şi motivare a unui număr de 1000 de persoane din cele cinci regiuni de dezvoltare, dintre care minim jumătate vor fi femei.

– Creşterea nivelului de pregătire profesională a resursei umane din mediul rural şi a gradului de ocupabilitate prin furnizarea de programe integrate (orientare, consiliere și formare) pentru 700 de persoane din mediul rural din cele cinci regiuni de dezvoltare – şomeri tineri, şomeri de lungă durată, alte tipuri de şomeri, persoane în căutarea unui loc de muncă.

– Dezvoltarea competenţelor antreprenoriale pentru un număr de 75 de persoane din mediul rural din cele cinci regiuni (şomeri tineri, şomeri de lungă durată, alte tipuri de şomeri, persoane în căutarea unui loc de muncă, angajați), prin asigurarea de suport, consiliere, instruire și sprijin în domeniul iniţierii de afaceri în industria ospitalității.

– Dezvoltarea competenţelor manageriale pentru un număr de 50 manageri din zona rurală din cele cinci regiuni, prin participarea la două cursuri de perfecţionare – Manager resurse umane și Competenţe sociale şi civice.

– Creşterea gradului de ocupabilitate prin plasarea la locuri de muncă, existente sau nou create, a unui număr de 100 de persoane, selectate pe parcursul procesului de formare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !