Centru de recuperare deschis de fundaţia lui Neşu

Viitorul centru FOTO: M.N.F.
Viitorul centru FOTO: M.N.F.
Mihăiţă Neşu nu rămâne indiferent faţă de copiii cu afecţiuni neuromotorii.


Înscrierile la centru sunt deschise până la data de 1 august, în limita locurilor disponibile! Mihai Nesu Foundation pregătește deschiderea Centrului de recuperare şi recreere pentru copiii cu afecţiuni neuromotorii.

„Centrul se adresează copiilor cu vârste între 2-14 ani, funcționează în regim caritabil şi are capacitatea de 45 de locuri, cu un program de 10 şedinţe de kinetoterapie/ terapie ocupaţională pe lună pentru fiecare copil”, se arată într-o postare a fundaţiei pe o rețea de socializare.

Informaţii şi experienţe

Tot la centru, mămicile copiilor cu dizabilităţi se vor întâlni la cele mai interesante şi relaxante şedinte, la care îşi vor împărtăşi informații şi experienţe de viaţă. Prietenii MNF vor fi invitați la evenimente şi workshopuri creative. Dorința noastră este ca centrul să devină şi spațiul de întâlnire al mai multor specialiști, cu ajutorul cărora să descoperim cele mai bune terapii prin care copiii să progreseze. Voluntarii şi susţinătorii MNF se vor organiza aici pentru proiecte îndrăzneţe de fundraising dedicate copiilor cu dizabilităţi.

„Părinți, înscrierile sunt deschise până la data de 1 august, în limita locurilor disponibile! Dragi prieteni, vă mulţumim că sunteţi alături de noi şi vă invităm să urmăriţi şi să susțineți activitatea a 45 de copii alături de specialiștii Centrului MNF! Cu ajutorul vostru vom reuși să oferim accesul la terapii şi continuitate în recuperare copiilor”, spun reprezentanţii Fundaţiei.

Pentru detalii despre înscriere, voluntariat si/ sau donatii contactaţi-ne la nr. 0721 366 252 sau scrieţi-ne la adresa info@mihainesufoundation.ro. Orice ajutor în folosul copiilor este bine primit!

Pe site mihainesufoundation.ro la rubrica „Pe cine ajutăm” găsiți mai multe detalii despre centru.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase