Centru expoziţional la Castelul Zicky

1Comentariu
Castelul Zicky foto : DLI.ro
Castelul Zicky foto : DLI.ro
Inaugurarea centrului și conferința de închidere a proiectului vor avea loc vineri, 27.02.2015, de la ora 11:00, în Comuna Diosig.


Lucrările privind realizarea centrului expozițional de la castelul Zicky au fost finalizate cu succes și recepționate la data de 20.02.2015. „Acestea au fost executate în cadrul proiectului transfrontalier «Prezentarea şi conservarea valorilor naturale ale Văii Ierului şi ale împrejurimilor sale» implementat de Comuna Diosig în parteneriat cu Comuna Kokad și Parcul Național Hortobágy din Ungaria, precum și cu Asociația Milvus Transilvania Vest din România, finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria România 2007-2013”, spune doamna Florica Vidican. Comunei Diosig i-au revenit în cadrul acestui proiect 2,4 milioane lei. Scopul proiectului este crearea unui centru expozițional, informativ şi interactiv, în vederea prezentării valorilor naturale ale Văii Ierului. Castelul din Diosig, Bihor a fost construit de către Grunsfeld Franz Johann în 1701, în 1719 a fost renovat şi lărgit. În anul 1810, castelul şi podgoria au fost cumpărate de un membru al familiei Zichy, din Bratislava. Până în anul 1920 a fost castel nobiliar pentru ca pâna în 1965 să joace rolul de şcoală de vieri, iar după aceea a găzduit Casa Agricolă Judeţeană, deşi castelul Zichy este o clădire inclusă în patrimoniul cultural al Bihorului şi în planul urbanistic al localităţii. „Totodată, proiectul are ca scop crearea de condiţii ecologice pentru vizitarea zonei mlăştinoase Daru şi asigurarea unui cadru specific pentru impulsionarea conştientizării problemelor de mediu, dar şi protejarea pe termen lung a specificului natural al Văii Ierului”, a adăugat Florica Vidican. Partenerul de proiect al Diosigului, Kokad este situat în triunghiul Văii Ierului, în țara de baștină a hreanului. Localitatea se poate mândri și cu rezervații naturale: în continuarea Văii râului Kék-Kálló este situată Mlaștina Daru, iar o altă zonă umedă extrem de valoroasă este lacul artificial, un rezervor de 50 de hectare care se află în imediata vecinătate a comunei.

Investițiile realizate prin proiect:

– Renovarea parțială a Castelului Zichy și crearea unui centru expozițional în cadrul acestuia
– Reabilitarea parcului dendrologic din apropierea castelului
– Crearea condițiilor infrastructurale pentru vizitarea mlaștinei Daru, realizarea unei alei consolidate cu caracter educaţional şi turistic
– Reabilitarea drumului de acces în Mlaștina Daru
– Realizarea a două materiale didactice
– Realizarea unui film bilingv de promovare a valorilor naturale ale Văii Ierului



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor