Centrul de colectare Coleşti, născut din antreprenoriat social

De Veronica Bursaşiu
Centrul de colectare Coleşti, născut din antreprenoriat social
Inaugurarea are loc pe 29 iulie. Centrul este rezultatul unei acţiuni de antreprenoriat social.

A crezut în viitorul cătunului Coleşti. Prima dată a încercat să dea exemplu localnicilor şi să le arate că ceea ce îşi propune nu e doar un vis, că se poate. Acum, modelul Coleşti – ale cărui baze au fost puse de George Huţupan şi Quim Rueda Pilar – se vrea multiplicat la nivel naţional. Dintr-un loc uitat de lume, Coleştiul devine un loc tot mai interesant pentru turişti. Dar şi pentru cei care vor să trăiască acolo. O şansă în plus pentru un trai mai bun e dată localnicilor printr-o investiţie într-un Centru de colectare. Aşa cum spunea Quim Rueda Pilar, acest centru s-a născut din dorinţa de a da oamenilor o şansă să îşi valorifice produsele. Centrul s-a născut printr-o acţiune de antreprenoriat social. „Antreprenoriatul social este o opțiune de afacere care câștigă teren la nivel mondial datorită naturii sale. Faptul că trăim într-o lume în care raportul de egalitate socială este din ce în ce mai nedrept determină căutarea altor modele de afacere, în care înmulțirea exponențială a beneficiilor să nu fie principalul scop al afacerii. Antreprenoriatul social este, prin definiție, orice afacere care a fost creată cu scopul de a ameliora condițiile mediului înconjurător”, explică George Huţupan conceptul din care s-a născut Centrul de colectare de la Coleşti.

Acesta este scopul Centrului de colectare şi procesare Coleşti, care s-a născut printr-o acţiune de antreprenoriat social.

Schimbările pe care iniţiatorii proiectului le propun sunt de ordin economic, social, biologic, psihologic și ecologic. Obiectivul lor este de a valoriza resursele naturale existente. Iniţiatorii proiectului cred că sistemul arhaic de producţie în gospodării este „singurul care e sustenabil și poate avea grijă de oamenii care îi fac posibilă existența”.

„Antreprenoriatul social este o opțiune de afacere care câștigă teren la nivel mondial datorită naturii sale. Faptul că trăim într-o lume în care raportul de egalitate socială este din ce în ce mai nedrept determină căutarea altor modele de afacere, în care înmulțirea exponențială a beneficiilor să nu fie principalul scop al afacerii. Antreprenoriatul social este, prin definiție, orice afacere care a fost creată cu scopul de a ameliora condițiile mediului înconjurător”, explică George Huţupan conceptul din care s-a născut Centrul de colectare de la Coleşti. Centrul de procesare din satul Colești include un restaurant, un spațiu de procesare fructe-legume și o carmangerie.

„El va reprezenta instrumentul ce ne va permite să procesăm produsele din gospodăriile zonei și să reînviem economia ei, crearea locurilor de muncă directe și indirecte, încurajarea oamenilor care doresc să trăiască la țară și de la țară. Ăsta nu este sfârșitul drumului, ci începutul! Vrem să vă mulțumim tuturor celor care ați sprijinit proiectul acesta și ați făcut ca ceea ce părea imposibil să devină realitate. Așa cum am început, tot așa și continuăm! Trebuie să punem în valoare sistemul arhaic de producție în gospodării, singurul care e sustenabil și poate să aibă grijă de oamenii care îi fac posibilă existența. Trebuie să ne protejăm țăranii, aceia care ne păstrează esența, cei care se luptă cu zilele pentru a da pământului ceea ce e mai bun din ei și pentru a scoate ce este mai bun din pământ”, spune George Huţupan.

Centrul de procesare este amplasat pe o suprafață de 4.500 de metri pătrați. „Din cauza aceasta, am fost nevoiți să ne gândim la un sistem care să îl închidă printr-un gard, pentru a evita să ajungă animalele la tot ce va fi cultivat acolo și să putem face fân vara din iarba care crește în ocol.

Totodată, are și un scop estetic, acela de a armoniza construcția cu restul satului. Așa cum am ajuns la concluzia că șindrila era cea mai bună opțiune, tot așa am ajuns la aceeași concluzie despre gardul împletit din nuiele de alun. Cu siguranță, aceasta era cea mai bună opțiune! De altfel, de obicei lucrurile care se fac manual, cu răbdare și efort, devin cele mai potrivite. Opțiunea rapidă și durabilă de a face un gard de plasă pe stâlpi de beton nu se încadra nicidecum în filozofia noastră. Am avut noroc să o avem în sat pe Dudaș Maria, originară din Maramureș, un teritoriu unde încă nu s-au pierdut tradițiile și obiceiurile. Maria și gardul ei de nuiele împletite reprezintă în sine puterea cunoștințelor străvechi amestecată cu hărnicie, înțelepciune și hotărâre. Acestea toate împreună formează un zid care reprezintă și bazele proiectului nostru: să luam din ceea ce ne oferă natura, din ce avem la îndemână și să îl transformăm astfel încât să creăm ceva frumos, ceva care să merite să-l privim, să îl mângâiem, să îl gustăm”, spune Quim Rueda Pilar.

Scopurile sociale

-Reabilitarea unei zone defavorizate cu probleme de depopulație din cauza izolării ei;
-Multiplicarea acestui modelul.

Raportul temporal al strategiei de acțiune:

-Crearea de locuri de muncă prin achiziționarea de materii prime locale, de origine sălbatică sau produse în mici gospodării de tip auto-subzistență din zonă;
-Crearea de locuri de muncă prin angajarea de personal din planul local pentru spațiile de procesare, în care produsele sunt realizate din marfa achiziționată local;
-Conceperea unui proiect de turism gastronomic, ecologic și etnografic;
-Întinderea proiectului spre alte zone limitrofe cu aceeași problematică socială;
-Stabilirea foii de rută definitivă după experiențele acumulate, astfel încât să putem defini un model înmulțibil pe care în viitor să-l aplicăm (reformulat) în alte zone similare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !