Centrul Oncologic Oradea a mai inaugurat două etaje

De Oana Farcas
Reactualizat la:
4Comentarii
Centrul Oncologic Oradea a mai inaugurat două etaje
La data de 05 ianuarie, în incinta Centrului Oncologic Oradea, primarul Ilie Bolojan a făcut oficiile de gazdă la inaugurarea etajelor III și IV ce vor găzdui secţia de hematologie şi unitatea de transfuzii.

Alături de Ilie Bolojan, din partea Primăriei Oradea au mai participat arhitectul-şef Adriana Lipoveanu şi administratorul public Dacian Palladi. Pe lângă mulțumirile îndreptate în mod special celor doi miniştri care au contribuit hotărâtor la finanţarea acestui centru, Cseke Atilla şi Ladislau Ritli, precum şi domnului Gheorghe Carp, manager al Spitalului Judeţean, care a fost unul dintre cei care au contribuit la această idee de a avea un Centru Oncologic la Oradea, edilul șef a declarat că este mândru de mobilizarea de care s-a dat dovadă pentru aceste lucrări.

inaugurare-la-oncologie-oradea-24

„În continuare, noi trebuie să dezvoltăm zona de oncologie pe două componente: partea de radioterapie, pentru că lucrând cu un singur aparat, ori de câte ori acesta intră în mentenanţă sau apar alte probleme, nu se mai poate asigura continuitatea tratamentelor, iar partea a doua este partea de chirurgie oncologică, pentru că un centru oncologic fără partea de chirurgie nu este un centru complet. Colaborarea cu Universitatea din Oradea şi cu Facultatea de Medicină este una vitală, pentru a dezvolta atât partea de medicină oncologică, dar şi partea de fizică pentru buna funcţionare a acestor aparate medicale. În final, le mulţumesc tuturor celor care lucrează aici pentru ceea ce au făcut şi ceea ce vor face pentru aceşti pacienţi care le trec pragul”, a spus primarul Oradiei.

Alte două etaje

O parte din banii alocați lucrărilor sunt din fondurile Primăriei Oradea, iar cealaltă parte din fondurile proprii ale Spitalului Municipal. Bani ce au fost destinați amenajării etajelor III și IV din cadrul Centrului Oncologic Oradea.

Începute în septembrie 2016, lucrările de amenajare au constat în compartimentarea spaţiilor existente precum şi execuţia lucrărilor de instalaţii electrice, sanitare, fluide medicale.

Firma care a câștigat licitația pentru executarea lucrărilor în valoare de 3.500.000 lei este S.C TRAMECO SRL.

Aparatura din proiect

Echipamentele achiziţionate pentru Oradea sunt: – accelerator liniar de particule, estimat la 3.5 milioane de euro plus TVA; scintograf – est. 350.000 euro plus TVA; aparat de chemo-embolizare şi angiograf – est. la 700.000 euro plus TVA; aparat CT de simulare superioară – 450.000 euro plus TVA; training şi consultanţă pentru formarea cadrelor medicale ce vor lucra pe noile echipamente – 125.000 euro plus TVA; costuri aferente de personal – 300.000 plus TVA.

Cel mai modern din România

Inaugurată la sfârșitul anului 2012, clădirea are acum patru etaje. La parter sunt amplasate cabinetele ambulatorii de oncologie medicală, 20 de paturi pentru spitalizarea de zi şi laboratorul de radioterapie. Etajele I şi II sunt destinate secţiei oncologie medicală cu 70 paturi spitalizare continuă, organizate în 35 saloane a câte două paturi (34 paturi radioterapie – etaj I , 36 paturi oncologie – etaj II).

În ceea ce priveşte aparatura medicală, laboratorul de radioterapie este dotat cu echipamente oncologice performante, astfel că tratamentul de iradiere al bolnavilor cu afecţiuni oncologice se va face „mult mai ţintit”’, fără să fie lezate prea multe ţesuturi sănătoase.

inaugurare-la-oncologie-oradea-50

Totodată, computerul tomograf, pe lângă funcţia de diagnostic radiologic, are şi o componentă de simulare care permite delimitarea exactă a volumului de iradiat. De asemenea, informaţia va fi transmisă automat de la computerul tomograf la panoul de comandă al acceleratorului, fără să mai fie necesară introducerea datelor de către fizician.

La finalul inaugurării, pe fondul unui scurt concert de muzică de cameră oferit de muzicieni ai Filarmonicii orădene, managerul Spitalului Municipal, dr. Elena Moldoveanu, a oferit diplome de merit.

Cazurile de spitalizare continuă de oncologie şi radioterapie sunt de aproximativ 2900-3000/an. Procedurile care se fac în spitalizare de zi sunt în număr de 21 660/an. Cazurile noi la până sfârşitul anului 2016 pe radioterapie au fost de 1060 şi pe oncologie de 1921, deci în total 2981 cazuri noi pe an.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor