Cercetat pentru furtul unei drujbe

MINTIA - Un tânăr în vârstă de 19 ani, din localitatea Acătări, judeţul Mureş, este cercetat de poliţiştii Postului de Poliţie Veţel după ce a furat din gospodăria unei familii, din localitatea Mintia, un moto-ferăstrău şi un redresor de 12 V.

Valoarea totală a prejudiciului a fost de 1.150 lei. După comiterea furtului, tânărul a transportat bunurile în locuinţa sa din comuna Mintia, unde locuieşte fără forme legale, şi a încercat să le valorifice, fără a reuşi însă acest lucru. Cauza figura în evidenţa celor cu autori necunoscuţi, iar prejudiciul a fost recuperat. Tânărul este cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, iar dacă va fi găsit vinovat, riscă pedeapsa cu închisoarea între 3 şi 15 ani.
Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de furt calificat, poliţiştii vă recomandă să asiguraţi incintele în care deţineţi bunuri de valoare cu sisteme de închidere eficiente (lacăte, grilaje metalice etc.) şi chiar alarmă anti-efracţie.

Mihaela Tămaş



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !