Cercetat pentru înşelăciune

6Comentarii
Cercetat pentru înşelăciune
ORADEA -Un bihorean s-a folosit de o carte de identutate falsă, pentru a scoate zeci de mii de euro din contul unui orădean. Poliţiştii bănuiesc că la originea acestei acţiuni stau persoane din anturajul păgubitului.

Miercuri, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor l-au prins în flagrant pe M.F., de 23 de ani, din localitatea Bratca, judeţul Bihor, care s-a prezentat la agenţia unei bănci din municipiul Oradea cu o carte de identitate falsă.

„Cel în cauză şi-a declinat identitatea unei alte persoane şi a solicitat retragerea din contul acesteia a sumei de 210.000 EURO. Din primele verificări s-a constatat că documentul prezentat de M.F. pentru a se legitima era fals, având aplicată o altă fotografie şi parţial alte date decât cele originale”, a declarat comisar Ioan Brândaş, şeful serviciului de Investigare a Fraudelor.

Totodată, din cercetări rezultă că pe data de 10 şi 11 decembrie M.F. a retras în acelaşi mod de la aceeaşi agenţie bancară, sumele de 5.000 EURO, respectiv 50.000 EURO din contul personal al titularului real. „Poliţiştii au stabilit că pe 8 decembrie, două persoane necunoscute s-au prezentat cu aceeaşi carte de identitate la o altă agenţie orădeană a aceleaşi bănci, iar una dintre acestea a solicitat şi primit din contul personal al titularului real suma de 18.000 EURO”, a mai spus comisarul Brândaş.

Poliţiştii au început urmărirea penală împotriva lui M.F., sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Suspectul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 ore şi urmează să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă la Tribunalul Bihor.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celui în cauză şi pentru identificarea celorlalte persoane care au participat la comiterea infracţiunii.

Georgiana Anghel



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor