Cercetătorii încearcă să producă un antivenin universal bazat pe tehnologia folosită la descoperirea anticorpilor pentru HIV

De A.M.
Cercetătorii încearcă să producă un antivenin universal bazat pe tehnologia folosită la descoperirea anticorpilor pentru HIV
© foto: Pixabay
Pentru a obține un antivenin universal, capabil să neutralizeze acțiunea toxică a veninului provenit de la orice șarpe, cercetătorii se folosesc de tehnologia cu care s-au descoperit anticorpii pentru HIV. Produsul ar putea salva milioane de vieți anual.

Specialiștii lucrează la crearea unui antivenin care să funcționeze indiferent de șarpele care a produs mușcătura, milioane de victime putând fi salvate anual grație produsului de nouă generație.

Cercetătorii din cinci țări – Marea Britanie, SUA, India, Kenya și Nigeria – se folosesc de aceeași tehnologie care a permis identificarea anticorpilor HIV pentru a identifica anticorpi capabili să neutralizeze efectul oricărui venin de șarpe.

Mușcăturile de șarpe afectează cca. 3 milioane de oameni anual, la nivelul întregii lumi.

Anticorpii folosiți vor fi compatibili cu organismul uman, spre deosebire de produsele existente acum, bazate pe veninul animalelor, care pot produce reacții adverse serioase, relatează The Guardian.

În plus, produsul de nouă generație ar urma să poată fi administrat pe loc, nefiind nevoie ca victima să fie transportată la spital. Acest lucru reprezintă un alt avantaj deoarece se pot salva ore prețioase, care altfel ar fi pierdute cu transportarea victimei la un centru sau spital care are antiveninul necesar.

Cercetătorii spun că în ultimii 20 de ani s-au luptat pentru a obține fonduri necesare derulării studiilor, dat fiind faptul că în acest domeniu, timp de aproximativ 50 de ani nu s-au mai făcut investiții. Aceștia speră ca în următorii zece ani să lanseze produsul pe piață.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !