Cere intervenţia lui Flutur

Cere intervenţia lui Flutur
Deputata PD Ionela Bruchental-Pop l-a interpelat pe ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, cu privire la respectarea doar partiala a procedurii legale pentru prevenirea raspândirii anemiei infectioase la cai, în comuna Tileagd.

Astfel, conform legii, proprietarii animalelor sacrificate sunt despagubiti din fondurile prevazute pentru combaterea epizotiilor, la valoarea de înlocuire la pretul pietei a animalului sacrificat, dupa caz, la suma pierderii suferite de proprietar prin redarea, indisponibilizarea ori afectarea în alt fel a animalului, la data când a avut loc actiunea de lichidare a focarelor de boala sau asanare a acestora.

„În conformitate cu cele sesizate de catre proprietarii animalelor infectate din comuna Tileagd, prevederea mai sus-mentionata nu li se aplica, astfel încât animalele în cauza nu sunt sacrificate de catre acestia, pe considerentul nedespagubirii conforme cu pretul pietei”, arata parlamentara, adaugând ca astfel proprietarii îsi pastreaza animalele, facilitându-se perpetuarea si transmiterea bolii. Bruchental îi cere ministrului sa dispuna folosirea fondurilor alocate combaterii epizootiilor pentru despagubirea proprietarilor.

Calin Corpas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase