Cereale periculoase!

ORADEA - În urmă cu o săptămâna, inspectorii din cadrul Inspecţiei Sanitare de Stat Bihor erau puşi în alertă de către cei de la Bucureşti din cauza vânzării pe piaţă a unui aliment pentru copii ce s-a dovedit că are în conţinut pesticide şi substanţe cancerigene.

Este vorba despre produsul „Bebi ovăz cu mere”, fabricat de o firmă slovenă şi care a fost retras de urgenţă de pe pieţele europene deoarece în compoziţia acestor cereale s-au descoperit substanţe care nu sunt admise în alimentaţie, cu atât mai mult atunci când vine vorba de copii. Cerealele au fost distribuite în farmaciile din toată ţara, dar cele mai mari vânzări s-au înregistrat în judeţele Iaşi, Suceava, Bihor şi Galaţi. Părinţii care au achiziţionat produsul toxic nu au fost avertizaţi în niciun fel, sute de copii din întreaga ţară consumând cerealele periculoase. „Noi am dispus imediat după ce am fost informaţi retragerea produsului de la vânzare. Acesta a fost găsit în două locaţii din Oradea de unde au fost retrase 12 cutii. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu o săptămână. Noi nu am primit nicio plângere în acest sens din partea unor părinţi”, susţine dr. Răzvan Oros, şeful ISS Bihor.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !