Ajutorul financiar pentru sectorul laptelui şi produselor lactate este echivalentul în lei al sumei de 8.773.154 euro, iar pentru sectorul de creştere a porcinelor echivalentul în lei al sumei de 2.372.804 euro. Pentru a compensa criza apărută în sectorulul producţiei de lapte şi cel al cărnii de porc, autorităţile europene au decis să aloce României suma de 11 milioane de euro, bani care să fie plătiţi ca ajutor pentru fermierii afectaţi din aceste sectoare.
Cererile pentru acordarea acestui sprijin se vor depune până la data de 8 aprilie 2016, urmând ca plăţile să se efectueze până la 30 iunie 2016.
Criterii
Pentru a beneficia de acest sprijin producătorii de lapte trebuie să fie înscrişi în sistemul cotelor de lapte la APIA, prin Compartimentul de administrare a cotelor de lapte, ca producători cu cote de livrări pentru anul de cota 2014-2015, respectiv deţin cota de livrări la data de 31 martie 2015. O altă condiţie este ca producătorii de lapte să fie în activitate, respectiv au încheiat un contract pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii solicitarii, cu un prim – cumpărător şi deţin cel puţin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui, aferent contractului. Producţia de lapte livrată pe beneficiar trebuie să fie de minimum 5 tone lapte în anul de cotă 2014-2015.
Suma cuvenită fiecărui producator se calculează de către APIA conform cantităţii de lapte livrată în anul de cotă 2014-2015. Astfel: 240 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte cuprinsă între 5 tone inclusiv şi 20 tone inclusiv, 12 euro/tonă pentru producatorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 20 tone şi până la 200 tone inclusiv. 2.900 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 200 tone.
În ceea ce îi priveşte pe crescătorii de porcine aceştia trebuie deţină exploataţii autorizate de ANSVSA pentru creşterea şi îngrăşarea porcinelor. O altă condiţie pentru pentru crescătorii de porcine de carne este să fi livrat direct sau prin terţi şi au clasificat porci în abatoare autorizate în perioada 1 ianuarie-31 august 2015.
Pentru reproducţie condiţiile sunt ca crescătorii de porcine să deţină exploataţii autorizate de ANSVSA pentru reproducţie, sprijinul se acordă în funcţie de efectivul mediu de scroafe şi/sau de efectivul de scrofiţe de reproducţie livrate şi/sau transferate, în perioada 1 ianuarie-31 august 2015. În sectorul de creştere a porcinelor, suma se distribuie crescătorilor de porcine astfel: echivalentul în lei a 2.072.804 euro pentru activitatea de creştere şi îngrăşare din exploataţii, respectiv echivalentul în lei a 300.000 euro pentru activitatea de reproducţie din exploataţii.
Suma cuvenită fiecărui producător agricol se calculează de către APIA prin împărţirea sumei la efectivul de porci livraţi şi clasificaţi în abatoare autorizate, în perioada 1 ianuarie-31 august 2015, dar nu la mai mult de 300 mii capete pe beneficiar, precum şi la efectivul mediu de scroafe şi/sau la efectivul de scrofiţe de reproducţie, livrate şi/sau transferate, în perioada 1 ianuarie-31 august 2015.
Citiți principiile noastre de moderare aici!