Cereri pentru motorină subvenţionată

Cereri pentru motorină subvenţionată
Pentru a beneficia de acciza redusă pentru motorina utilizată în agricultură, fermierii trebuie să depună la Centrul Judeţean APIA Bihor o cerere de acord prealabil pentru finanţarea prin rambursare, până la data de 28 iunie 2010.

„După obţinerea acordului prealabil, emis de către APIA în limita plafonului prevăzut de HG 408/2010, beneficiarii trebuie să depună la Centrele APIA o cerere pentru determinarea trimestrială a cantităţii de motorină pentru care se aplică ajutorul de stat sub formă de rambursare”, a precizat Traian Abrudan, directorul APIA Bihor.

Cererea se depune până la finele lunii următoare trimestrului pentru care se solicită rambursarea. Aceasta trebuie să fie însoţită de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în trimestrul respectiv, precum şi documentele prevăzute de Ordinul 126/2010. Potrivit HG 408/2010, pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanice în agricultură se stabileşte o acciză redusă de 21 euro/1.000 litri. Diferenţa dintre acciza standard şi cea redusă se acordă ca ajutor de stat sub formă de rambursare. Formularele necesare solicitanţilor au fost postate pe pagina web a APIA www.apia.orgro.

S.Al.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !