Certificatul energetic pentru clădiri ar putea redeveni obligatoriu

Certificatul energetic pentru clădiri ar putea redeveni obligatoriu
Certificatul energetic pentru clădiri ar putea redeveni obligatoriu din luna martie 2010, dacă Guvernul aprobă Ordonanţa de Urgenţă referitoare la reintroducerea acestuia, propusă de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

Guvernul a decis, la sfârşitul lunii decembrie 2009, să amâne cu un an, până la 1 ianuarie 2011, aplicarea legii care impune introducerea certificatului energetic la vânzarea sau închirierea de locuinţe. Anul trecut, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România a cerut amânarea termenului de aplicare a legii, spunând că măsura ar ridica preţul locuinţelor vechi cu cel puţin 5-10% şi ar bloca piaţa. De asemenea, UNNPR argumenta amânarea şi prin capacitatea redusă a corpului auditorilor energetici de a răspunde solicitărilor, lista acestora fiind extrem de redusă. Dacă în Bucureşti sunt 176 de auditori, în Giurgiu sunt doar 3, în Ilfov, Călăraşi şi Ialomiţa câte unul, iar în Teleorman niciunul.

MDRT a comunicat joi că reprezentanţii săi s-au întâlnit miercuri cu cei ai Uniunii Naţionale a Notarilor Publici, Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor Imobiliare, Asociaţiei Auditorilor Energetici, Ligii Asociaţiilor de Proprietari HABITAT, Asociaţiei Inginerilor de Instalaţii din România şi profesori ai Facultăţii de Instalaţii din Bucureşti, pe tema introducerii certificatelor energetice pentru clădiri.

“Cu acest prilej s-a discutat despre reintroducerea obligativităţii existenţei certificatului energetic în tranzacţiile imobiliare, în contextul introducerii pe agenda Guvernului a Ordonanţei de urgenţă de amendare a prevederilor referitoare la acest aspect, din OUG 114/2009 (art.  XV). Cei prezenţi au subliniat faptul că este nevoie de acţiuni coordonate, astfel încât punerea în aplicare a Legii 372/2005 să se desfăşoare în condiţii optime”, se arată în comunicatul trimis joi de instituţie.

Potrivit MDRT, în perioada următoare se va accelera procesul de atestare tehnico-profesională a auditorilor energetici şi vor fi omologate câteva programe de calcul utile auditorilor energetici. De asemenea, centrele universitare care organizează cursuri pentru viitorii auditori vor organiza şi cursuri de iniţiere în folosirea acestor programe. Uniunea Notarilor Publici va face o serie de propuneri pentru normele de aplicare a legii, astfel încât să fie eliminate orice neajunsuri în momentul tranzacţionării clădirilor.

“Toţi participanţii au convenit pentru instituirea unui parteneriat, astfel încât publicul larg şi structurile profesionale să fie cât mai bine informate asupra procedurilor de obţinere a certificatului şi asupra importanţei acestuia”, spun reprezentanţii MDRT.

Prin certificatul energetic, potenţialul cumpărător sau chiriaş este informat asupra performanţei energetice a apartamentului, exprimată, în principal, prin: consumul total anual specific de energie, exprimat în kWh/mp arie utilă, respectiv prin consumul de căldură anual specific pentru încălzire, apă caldă de consum şi iluminat; eficienţa energetică a apartamentului, prin încadrarea acestuia într-o clasă energetică (de la clasa A-eficienţă energetică ridicată, la clasa G-eficienţă energetică scăzută), funcţie de consumul total anual specific de energie.

Majoritatea clădirilor vechi din România sunt încadrate în clasele energetice C şi D, având consumuri specifice anuale pentru încălzire, apă caldă de consum şi iluminat peste 200 kWh/m2an. Ţinta consumului anual specific de energie pentru încălzire este de sub 100 kWh/m2an şi a fost stabilită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009.

Certificatul este valabil zece ani de la data emiterii şi se elaborează de către auditori energetici pentru clădiri, persoane fizice atestate.

Sursa NewsIn



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase