CET umple caloriferele

6Comentarii
CET umple caloriferele
Ca să nu se trezească cu inundaţii, orădenilor vizaţi li se cere să-şi finalizeze lucrările.

De luni, CET Oradea va trece la umplerea cu agent termic a instalaţiilor de încălzire centrală.

„SC ElectrocentraleOradea SA solicită consumatorilor să finalizeze cu maximă operativitate lucrările de întreţinere şi reparaţii efectuate la instalaţiile interioare din imobile, până la data menţionată. Începând cu 1 octombrie, Electrocentrale nu mai acceptă debranşări, respectiv rebranşări de calorifere”, se arată în comunicatul de presă emis miercuri de către purtătorul de cuvânt Eustafie Ilisei.

Deoarece în comunicatul oficial trimis se arăta că CET va începe operaţiunea chiar de joi (!), J.b. l-a contactat pe Ilisei pentru a-l întreba cum se face că CET-ul anunţă cu o asemenea întârziere umplerea caloriferelor, de pe o zi pe alta! „Şi eu am fost înştiinţat abia miercuri de către cei la Termoficare”, s-a scuzat, jenat, Ilisei. Directorul pe Termoficare, Szabo Ştefan, a reuşit însă să ne surprindă: CET va trece la umplerea caloriferelor abia de luni, spune directorul! Însă a vrut să ţină secret acest aspect, am putea adăuga noi…

Calin Corpas



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor