Tot mai des şi din ce în ce mai mulţi orădeni sunt privaţi de apă caldă. Vara aceasta, comunicatele dinspre Compania de Apă şi Electrocentrale (CET) Oradea, privind întreruperile de apă şi/sau apă caldă, au curs spre redacţia Jurnalului bihorean. Zeci de mii de orădeni au trebuit la un moment dat să facă duşuri reci sau să migreze pentru a reuşi să facă un duş normal. Se motivau întreruperile prin lucrările de reparaţii şi alte lucrări de investiţii, cum e cazul realibilitării termice din Piaţa Unirii.
Ieri, Electrocentrale SA a mai trimis un comunicat, care face, la rândul său, referire sistări ale serviciilor sale. De astă dată e vorba, însă, despre altceva. CET a ataşat lista asociaţiilor datoare, 160 la număr, din totalul celor 745 de asociaţiilor de proprietari existente la nivelul Oradiei.
Vestea cu adevărat proastă vine pentru 46 dintre cele 160 de asociaţii cu debite către Electrocentrale. Aceasta deoarece CET informează că pentru 46 de asociaţii va fi sistată apa caldă, începând cu 16 august a.c. Adică peste două săptămâni!
Miercuri, Electrocentrale SA Oradea a dat publicităţii o listă cu 160 de asociaţii ce înregistrează datorii către CET. Conform datelor remise de Electrocentrale, totalul datoriilor se ridică la 4,7 milioane de lei noi. Din această sumă totală, doar 1,8 milioane lei reprezintă facturile restante. Alte 2,3 milioane sunt penalităţile la facturile achitate cu întârziere. Majorările la facturile achitate tardiv sunt de 20.147 lei, iar 563.632 de lei reprezintă penalităţile la facturile care nu sunt nici acum achitate.
46 de asociaţii din fruntea listei, care au debitele cele mai mari şi mai vechi, vor rămâne fără apă caldă din 16 august. E felul în care CET a hotărât să le pedepsească pentru că nu-şi plătesc datoriile. Cei din conducerea CET spun că aceste datorii ale populaţiei – sărăcite, la rândul său, de criză – pun în dificultate Electrocentrale Oradea. Astfel, municipalitatea împreună cu CET-ul au hotărât să nu mai aibă deloc răbdare cu clienţii săi. „Şi în vara anului trecut am procedat la fel, pentru ca asociaţiile să plătească”, ne-a declarat directorul general al Electrocentrale SA, Gligor Dragoş. Directorul mare de la CET spune că recurge la asemenea măsuri deoarece CET-ul nu mai are bani să-şi plătească furnizorii. „Am peste 800 miliarde datorii către furnizori. Eu la iarnă pe ce bani bag cărbune şi păcură pe foc? Sunt nişte probleme pe care încercăm să le rezolvăm. Dorim ca lumea să-şi plătească datoriile”, şi-a mtivat ieri Gligor Dragoş demersul.
Penalităţile, bată-le vina!
În ciuda datoriilor variabile pe care le are la populaţie, CET are monopol pe piaţa termică din Oradea, aspect deloc de neglijat. Mai mult, din cele 46 de asociaţii puse pe lista neagră, zece sunt la zi cu facturile. Singura lor problemă sunt penalităţile percepute de CET, deloc mici. Aceasta arată că oamenii au fost de bună credinţă şi şi-au plătit facturile, chiar dacă cu întârziere. Impunerea de penalităţi, ce se majorează constant, face însă ca orădenii în cauză să fie permanent în vizorul CET. În destule cazuri facturile au fost plătite mereu de oameni, iar administratorii au fugit cu banii, astfel încât s-au trezit că facturile trebuiesc plătite încă o dată… Şi tot contribuabilii de bună credinţă trag acum ponoasele. A se citi penalităţile.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!